[ X ]
[ X ]
Important20 Ianuarie 2021 06:00

Președinția e în căutarea unui adjunct pentru Andrei Spînu. Cum arată candidatul ideal?

Președinția Republicii Moldova a anunțat câteva poziții vacante, iar una dintre acestea este cea de Secretar general adjunct al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, informează TRIBUNA.

Pentru funcția sus-menționată a fost lansat un concurs. Data-limită de depunere a documentelor este 4 februarie 2021.

Scopul funcției este acordarea asistenței organizatorice, juridice, informaţionale şi tehnice în vederea desfășurării activității Președintelui Republicii Moldova. Perioada angajării – nedeterminată.

Candidatul ideal e cel care are: mai puțin de 63 de ani; cel puţin 5 ani de experiență profesională în domeniile specifice sferelor de competență ale instituției prezidențiale; experienţă managerială de cel puţin 2 ani; studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul juridic, economic, administrație publică. De asemenea, cunoaște cadrul normativ în domeniile de competență ale instituției prezidențiale și din serviciul public; management public; management organizațional; politici publice; posedă limba română și cunoaște o limbă de circulaţie internațională (nivel B2); deține abilități de operare la calculator: Word, Excel, Internet, PowerPoint, poșta electronică.

De menționat că, după depunerea dosarelor în concurs, va urma proba scrisă, iar apoi – interviul.

TRIBUNA precizează: Secretar general al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova este Andrei Spînu, care a fost numit la 24 decembrie 2020.

 

Cristina Gurez

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...