[ X ]
[ X ]
Important14 Ianuarie 2021 11:51

„Moldovagaz”: Volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie anului 2020 a constituit 180,7 milioane de metri cubi

Volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie anului 2020 a constituit 180,7 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 16,2 % mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2019. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, față de luna noiembrie a anului trecut acest indicator a crescut cu 35,6 milioane de metri cubi sau 24,6%, informează TRIBUNA.

Consumatorii casnici, până la data de 31 decembrie 2020, au plătit 98,4% din sumele facturate, ceea ce este cu 0,5 puncte procentuale mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2019. În cazul consumatorilor noncasnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99,5%, cu o creștere de 0,1 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,9%, cu o scădere de 0,1 puncte procentuale față de luna decembrie a anului 2019.

În decembrie 2020, de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 109 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 133,3 mii de lei. Totodată, față de 103 consumatori s-a aplicat condiția plății preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale a atins în anul 2020 cifra de 3,805 miliarde de lei și acoperă 99,2% din volumul furnizat.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptări aveți de la Președintele RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...