[ X ]
[ X ]
Important14 Ianuarie 2021 08:00

Administrația Carierei „Micăuți” respinge acuzațiile aduse de Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile

Administrația Carierei „Micăuți” respinge acuzațiile aduse de Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile, care a menționat că aceasta își desfășoară ilegal activitatea, transmite TRIBUNA.

Avocatul Andrei Iosip a menționat că direct în aceste acuzații este implicat administratorul companiei „Exstone”, Dumitru Ciobu, care ar vrea ca – compania să procure 3 terenuri agricole în valoare de 114 mln. lei.

„Din iunie 2020, Ciobu Dumitru, împreună cu alte persoane, au început campania ilegală de acuzare a carierei pentru a obține beneficii necuvenite. Același Ciobu activează la carieră în baza unui contract de cumpărare – vânzare exclusiv a pietrișului. Acesta a vândut pietrișul mai jos de sinecostul acestuia cu 104 lei per tonă, în sumă de 22 mln. lei, bani care urmează a fi încasați, dar așa și nu au ajuns în conturile carierei. Au fost încheiate mai multe contracte de gestiune de creanță prin care finalmente, cariera poate să pretindă bani de la o firmă offshore din Canada.

În septembrie 2019, Ciobu a fost angajat al carierei în calitate de vicedirector. În această perioadă și-a asumat o serie de cheltuieli nejustificate, să domineze prețul producției și să scadă vânzările companiei. PCCOCS a pornit o cauză penală pe numele acestuia. În perioada 9 iulie – 1 august 2020, Ciobu, în compania mai multor persoane a pătruns pe teritoriul carieri și s-a amplasat în zona unde urma să fie efectuate exploziile blocând activitatea carierei. Chiar dacă mai multe echipaje de poliție au venit la fața locului și au fost amendați scenariul continua. Ca urmare a blocării activității carierei s-au produs prejudicii considerabile. S-au micșorat defalcările la bugetul de stat și randamentul stingerii creanțelor creditorilor”, a declarat el, pentru presă.

De asemenea, Iosip spune că adevăratul motiv pentru care Ciobu blochează activitatea carierei este vânzarea celor 3 terenuri agricole.

„La început se propunea ca terenurile să fie procurate de carieră cu 50 mln. lei, apoi au urmat niște perfectări din partea lui Ciobu Dumitru și s-a remis în adresa carierei un contract de vânzare – cumpărare conform căreia urma să achite pentru cele 3 terenuri 114 mln. lei. Intențiile sale sunt ca prin diverse acțiuni de șantaj să obțină ceea ce vrea”, mai spune avocatul.

Totodată, avocatul punctează că este regretabil că în aceste acțiuni sunt implicați și factori politici.

Cristina Pendea

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptări aveți de la Președintele RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...