[ X ]
[ X ]
Important14 Ianuarie 2021 11:53

Echipa managerială a Direcției regionale Vest a Poliției de Frontieră și-a prezentat activitatea înregistrată pe parcursul anului precedent

Echipa managerială a Direcției regionale Vest a Poliției de Frontieră și-a prezentat activitatea înregistrată pe parcursul anului precedent. Ședința de bilanț a avut loc la sediul Direcției din orașul Ungheni, informează TRIBUNA.

În debutul întrunirii au fost prezentate date cu privire la numărul de traversări înregistrate la frontiera de vest a țării. Astfel, pe parcursul anului precedent fluxul de persoane s-a redus la jumătate (51,5%) față de anul 2019. O scădere drastică se atestă și la capitolul traversărilor mijloacelor de transport. În acest sens, principala cauză enunțată a fost situația pandemică cauzată de noul virus COVID – 19, prin restricțiile impuse atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și al României.

Odată cu reducerea traficului transfrotalier a scăzut și numărul cazurilor de încălcare a legislației frontaliere, fiind înregistrate doar 512 cazuri de activități ilegale, față de 709 – în 2019.

În perioada de referință, se constată că principalii factori de risc pentru subdiviziunile din cadrul Direcţiei regionale Vest rămân a fi creşterea fenomenului migraţiei ilegale din partea cetăţenilor ţărilor cu risc sporit migraţional, care încearcă să folosească Republica Moldova ca ţară de tranzit spre UE. Un alt fenomen este contrabanda cu produse de tutungerie, traficul ilicit de mărfuri și alte substanțe interzise, prezentarea la controlul de frontieră a documentelor de călătorie false sau contrafăcute pentru a ajunge în comunitatea europeană, la fel şi introducerea frauduloasă în Republica Moldova a mijloacelor de transport în baza certificatelor de înmatriculare, procurilor false sau falsificate etc.

„O creștere semnificativă de peste 50 la sută a cunoscut numărul cauzelor contravenționale, fiind amendate peste 3400 de persoane, în special pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice, încălcarea regimului în punctul de trecere a frontierei de stat etc. O atenție sporită s-a acordat și activității speciale de investigații și de urmărire penală, prin analizarea rezultatelor privind dosarele gestionate în perioada de referință, enunțarea problemelor cu care se confruntă”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră.

Cristina Pendea

 

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptări aveți de la Președintele RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...