[ X ]
Important14 Ianuarie 2021 13:00

Asociația Obștească „Asociația Românilor din Basarabia - Foști Deținuți Politici și Deportați”: CCM a emis o decizie corectă

Asociația Obștească „Asociația Românilor din Basarabia – Foști Deținuți Politici și Deportați” declară că decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova (CCM) privind reabilitarea victimelor represiunilor politice este una demult așteptată, transmite TRIBUNA.
În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Asociației au declarat că de mai mulți ani bat la ușile instituțiilor pentru a obține acest statut, dar nu au fost ascultați de nimeni.
„Copiii care au fost născuți în drum spre Siberia, în Siberia, precum și în urma căsătoriei între cei deportați au fost declarați victime ale represiunilor politice din RSSM. CCM a făcut o decizie corectă și i-a egalat în drepturi cu persoanele mature care au fost atunci deportate”, au spus reprezentanții Asociației.
De asemenea, ei au mulțumit deputatului Octavian Țîcu, care a depus sesizarea respectivă la Curtea Constituțională.
Cristina Parfeni
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...