„În această perioadă complicată, am vorbit și vorbesc mult despre obligația de a respecta Constituția și de faptul că trebuie să evităm prin declarații neasumate riscul de a compromite Constituția sau Curtea Constituțională”. Declarația a fost făcută de deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău, informează TRIBUNA.
El întreabă, în context: „Dacă astăzi încurajăm încălcarea Constituției, mâine vom spune că nu trebuie respectat Codul Penal?”.
„Vreau să mergem în anticipate și cetățenii să decidă. Vreau să fie luate toate măsurile legale pentru a opri finanțarea ilegală a partidelor politice care vor corupe alegătorii sau vor folosi pârghiile financiare pentru a accede în Parlament. Aceste lucruri trebuie făcute pentru ca să nu ne pomenim ca în viitorul Parlament să intre hoți și fețele de care vrem să scăpăm acum”, a subliniat parlamentarul.
Cristina Gurez







