Astăzi, 16 decembrie 2020, este o zi importantă pentru Universitatea de Stat din Moldova. O zi care va marca următorii 5 ani, pentru că este o alegere între existență sau dezvoltare. Declarații în acest sens au fost făcute de fostul ministru Igor Șarov, candidat la funcția de rector al Universității de Stat din Moldova, informează TRIBUNA.
Potrivit spuselor sale, „fiecare dintre noi suntem suma experiențelor pe care le-am trăit, a oamenilor pe care i-am întâlnit în calea vieții și care ne-au influențat formarea, a cărților citite și a dezbaterilor în care ne-am confruntat viziunile și ideile. În multe dintre cazuri a fost vorba de alegerea pe care am făcut-o fie pe cont propriu, fie încredințându-ne în personalitatea, onestitatea, priceperea celor care ne-au inspirat o decizie sau alta”.
„Participarea mea în acest concurs a fost o decizie asumată și responsabilă pentru că încrederea profesorilor și a studenților dictează așteptări foarte mari. Alegerea de a-mi asuma această responsabilitate se bazează pe competență, experiență, dar cel mai important – pe dorința sinceră și convingerea hotărâtă de relansare a Universității noastre, pentru a redeveni – stindardul învățământului superior din Republica Moldova. Știu sigur cum și am o viziune clară privind modernizarea Universității de Stat din Moldova, care are tot potențialul pentru a deveni o universitate lider în regiune. Studiile, arhivele cercetate, lucrările științifice, dar și experiența de viață și profesională m-au făcut să știu sigur când trebuie să fac o alegere sau să-mi asum responsabilitatea. Confirmarea a venit chiar din discuțiile și întâlnirile pe care le-am avut în această perioadă de concurs, pentru că, comunicarea cu profesorii și studenții mi-au relevat dorința Dumneavoastră de a fi alături și de a contribui împreună, fiind conștienți de necesitatea schimbărilor care se impun spre binele Universității. Acest lucru mă onorează și mă responsabilizează în egală măsură, pentru că – vorba lui Nicolae Iorga – Încrederea nu ți-o pierzi decât o dată. Ori, pentru mine încrederea este principala virtute umană”, a menționat Șarov, subliniind:
„Oricine va câștiga această alegere, Universitatea de Stat din Moldova merită un altfel de viitor, un viitor în care USM este lider!”.
Cristina Gurez







