Maia Sandu este noul Președinte al Republicii Moldova, mandatul fiind validat la 10 decembrie curent de Curtea Constituțională. Ea a câștigat alegerile prezidențiale cu 943 006 voturi, ceea ce constituie 57,72%. Și, chiar dacă are atribuții limitate în privința unor aspecte, cei care au votat-o au mari speranțe și așteptări legate de mandatul ei, și-n mare parte acestea au fost generate de programul electoral, declarațiile și promisiunile ei.
-
Dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate
Acestea sunt subiectele la care s-a referit Maia Sandu în repetate rânduri în campania electorală și, imediat după alegeri, ea a declarat că rămân de actualitate și prioritare. Iar, după ce va fi învestită în funcție, urmează să găsească soluția pentru declanșarea anticipatelor, care, conform spuselor sale și speranțelor cetățenilor, ar aduce țării un nou Parlament, unul diferit de cel de acum.
-
Lupta cu corupția
E poate problema despre care Maia Sandu vorbește cel mai des. În opinia sa, o luptă eficientă cu corupția și curățarea sistemului de corupți, ar însemna mari schimbări pentru Republica Moldova și viitorul ei. Iar cetățenii sunt de acord și așteaptă ca lucrul acesta să se întâmple în realitate, nu doar la nivel de declarații și planuri.
-
Curățarea sistemului judecătoresc
Și atunci când era în funcția de Prim-ministru, dar și-n afara funcțiilor înalte în stat, Maia Sandu de mai multe ori s-a referit la o amplă reformă a justiției și la curățarea sistemului judecătoresc. Astfel că, acum, cetățenii așteaptă schimbări în bine și la acest capitol.
-
Curățarea clasei politice
De ceva vreme Maia Sandu insistă pe curățarea clasei politice. Ea susține că, atunci când în funcțiile înalte în stat, vor veni oameni onești, vom putea vorbi și de eficiența luptei cu corupția, dar și de dezvoltarea mai multor domenii din țară. În același timp, cetățenii, dezamăgiți și obosiți de numeroasele schimbări și jocuri politice, chiar așteaptă să vadă curățarea clasei politice ca un fapt împlinit.
-
Recunoașterea rolului diasporei
Cetățenii moldoveni din diaspora au avut un cuvânt greu de spus în alegerile prezidențiale, marea majoritate votând pentru Maia Sandu, iar acum așteptările de la Președinte sunt legate de recunoașterea acestui rol, mai exact – schimbări ale Codului electoral, prin mărirea numărului de buletine și de secții de vot, două zile de votare etc., relații mai bune cu celelalte state, facilități și noi programe pentru cei care se află în străinătate.







