[ X ]
[ X ]
Breaking news4 Decembrie 2020 17:51

Unele comisii parlamentare au conducere nouă

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, astăzi, mai multe Hotărâri care vizează modificarea componenței unor delegații parlamentare și comisii permanente ale Legislativului, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă al Parlamentului.

Au fost operate schimbări în componența nominală a unor delegații ale Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a la organizațiile parlamentare internaționale și bilaterale.

Ruxanda Glavan, deputat neafiliat, este desemnată Copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, funcție deținută anterior de Monica Babuc, deputată a Fracțiunii PDM.

La Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră, șef al Delegației Republicii Moldova este desemnată Violeta Ivanov, Fracțiunea parlamentară ”Partidul ȘOR”. Anterior șeful delegației la APCEMN a fost deputatul Fracțiunii PDM, Nicolae Ciubuc.

De asemenea, Parlamentul a aprobat modificări în componența nominală a unor comisii. Deputatul din Platforma parlamentară ”Pentru Moldova”, Serghei Sîrbu, este desemnat președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, poziție deținută până acum de deputatul PDM, Alexandru Jizdan, care a devenit membru al Comisiei juridice, numiri și imunități.

Totodată, deputata Fracțiunii parlamentare ”Partidul ȘOR”, Violeta Ivanov, este desemnată președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, iar deputatul Fracțiunii PDM, Igor Vremea, care a deținut această funcție, devine membru al Comisiei drepturile omului și relații interetnice.

În cadrul Comisiei mediu și dezvoltare regionale, Președinte este desemnată Marina Tauber, Fracțiunea parlamentară ”Partidul ȘOR”, în locul deputatului Fracțiunii parlamentare PDM, Nicolae Ciubuc, desemnat, prin hotărâre, membru al Comisiei drepturile omului și relații interetnice.

În conformitate cu Regulamentul Parlamentului, la alegerea reprezentanţilor fracțiunilor parlamentare lor în Biroul permanent, în comisiile permanente şi în delegaţiile parlamentare permanente se ține seama de reprezentarea lor proporţională în Parlament.

 

Cristina Gurez

Sondaj

  • Ce așteptări aveți de la Președintele RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...