[ X ]
[ X ]
Breaking news4 Decembrie 2020 14:58

Declarația Uniunii Europene în contextul ultimelor evenimente din Republica Moldova

Uniunea Europeană (UE) vine cu o declarație în contextul ultimelor evenimente ce au loc în Republica Moldova, informează TRIBUNA.

Astfel, delegația UE în țara noastră declară că ieri, Parlamentul Republicii Moldova a votat o serie de propuneri legislative, inclusiv cu privire la limitarea puterii prezidențiale, depuse într-o manieră pripită și netransparentă.

„Votarea a avut loc într-un mod care nu respectă procedurile parlamentare necesare. Mai mult, votarea a fost susținută de oameni identificați ca fiind implicați în corupție și în frauda bancară din 2014. Acest lucru prezintă, de asemenea, riscul ca legislația să poată servi intereselor particulare”, se arată în declarația oficială a UE.

Totodată, reprezentanții UE spun că, aceste propuneri legislative au fost depuse la numai două săptămâni după ce poporul Republicii Moldova a ales un nou președinte.

„Alegerile au avut loc în așteptarea ca viitorul președinte să își poată exercita funcțiile conform Constituției în baza căreia a fost ales. Prin urmare, este esențial ca orice modificare cu privire la aceste funcții și puteri prezidențiale să respecte procedurile necesare, prevăzute legal, inclusiv în ce privește controlul democratic”.

În acest fel, Uniunea Europeană declară că se așteaptă ca toți factorii de decizie din Republica Moldova, o țară asociată UE, să respecte statul de drept și să garanteze democrația, în conformitate cu așteptările poporului și principiile esențiale ale ambițiosului Acord de Asociere UE – Republica Moldova.

 

Mihaela Conovali

Sondaj

  • Ce așteptări aveți de la Președintele RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...