[ X ]
[ X ]
Breaking news3 Decembrie 2020 06:30

Averea proaspătului vicepremier pentru Reintegrare, Olga Cebotari: Terenuri, imobile și cote în capitalul social a doi agenți economici

Olga Cebotari, vicepremier pentru Reintegrare în Guvernul Republicii Moldova, începând cu 9 noiembrie curent, și-a declarat veniturile și proprietățile la început de mandat, informează TRIBUNA.

Cebotari, pe parcursul anului 2019, a obținut din salariul de la ORO „Centrul pentru Susținerea Tinerilor Moldoveni din Federația Rusă” – 204 000 RUB, iar soțul/concubinul ei – de la SC Merck Sharp&Dhome Romania SRL, 396 000 EURO.

Viceprim-ministra indică în declarație două terenuri: unul este intravilan, în proprietate din 2011, prin testament, de 15 ari, având valoarea de 20 000 euro, iar altul – intravilan, din 2017, prin contract vânzare-cumpărare, de 13,57 ari, cu valoare de 129 000 EURO.

Olga Cebotari este proprietară a unui apartament (act de donație), din 2020, de 59,9 m.p., cu valoare de 5 500 000 RUB. De asemenea, mai declară un apartament (contract de vânzare-cumpărare), din 2008, de 78 m.p., cu valoare de 78 000 EURO.

În declarația de avere, indică și două conturi bancare în România – cu 30 000 USD și cu 100 000 USD.

La capitolul cote-părți/acțiuni în capitalul social al unui agent economic, menționează: cotă de 100 la Wine Art Impex SRL, România, valoarea de cumpărare fiind de 200 RON, dar și cotă de 0,00000139 la Merck&Co, Statele Unite ale Americii, valoarea de cumpărare fiind de 280 000 USD.

Biografia Olgăi Cebotari poate fi accesată AICI.

 

Cristina Gurez

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...