[ X ]
Breaking news2 Decembrie 2020 07:00

Editorialist: Dificil de înțeles – de ce după un rezultat dezastruos de doar 2%, Țîcu rămâne în funcția de președinte al PUN, iar vicepreședinții sunt demiși?

Octavian Țîcu, liderul Partidului Unității Naționale (PUN), a obținut la alegerile prezidențiale 2% din voturile alegătorilor, astfel că situația sa e una interesantă – declarații în acest sens face Victor Pelin, într-un editorial pentru IPN, informează TRIBUNA.

„Acesta (n.r. – Octavian Țîcu) a convocat ședința Consiliului Politic Republican al formațiunii, care i-a aprobat raportul de activitate și a demis vicepreședinți, pe care i-a înlocuit cu alții. Dificil de înțeles – de ce după un rezultat dezastruos de doar 2%, liderul formațiunii care s-a învrednicit de această performanță rămâne în funcție, iar vicepreședinții sunt demiși?” – se întreabă el.

Editorialistul mai afirmă că „pentru opinia publică ar fi de mare interes să citească raportul de activitate al liderului PUN și argumentele ce justifică demisia vicepreședinților și nu a președintelui formațiunii, care a obținut un scor derizoriu”.

„În lipsa documentelor respective nu ne rămâne decât să presupunem că Octavian Țîcu, bun cunoscător al mentalității lui Homo Moldovanus Sovieticus, și-a utilizat cunoștințele în domeniu pentru a proceda conform faimoasei zicale sovietice, care reflectă manifestarea mentalității ce conduce la pedepsirea nevinovaților și glorificarea… învinșilor”, a conchis Pelin.

TRIBUNA amintește: PUN a desfășurat, la 28 noiembrie 2020, ședința Consiliului Politic Republican. Octavian Țîcu, a prezentat raportul său de activitate pentru un an din momentul preluării conducerii formațiunii. Totodată, Consiliul Politic Republican cu majoritatea de voturi a luat decizia de a demite vicepreședinții Partidului Unității Naționale și a aproba o altă componență.

 

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...