[ X ]
Breaking news29 Noiembrie 2020 08:00

Minim 3 partide mari din Republica Moldova își vom schimba conducerea până la sfârșitul anului 2020

Minim 3 partide mari, parlamentare, vor opera modificări în conducere până la finalul anului 2020, informează TRIBUNA.

În fruntea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) urmează să vină Igor Dodon, care a și comunicat acest fapt. Potrivit spuselor sale, Congresul extraordinar al formațiunii va avea loc la 30 decembrie curent, după ce el își va încheia mandatul de șef de stat. Deocamdată nu se cunoaște dacă vor fi și alte modificări în conducere sau ce funcție va ocupa Zinaida Greceanîi, actualul președinte al PSRM. Amintim că, Igor Dodon și-a suspendat calitatea de membru al PSRM, odată cu alegerea sa în funcția de șef al statului.

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), de asemenea, își va schimba conducerea, fiind impus de situație. Chiar dacă partidul nu planifica vreun congres pentru acest an, Maia Sandu trebuie să renunțe la calitatea de membru și președinte de partid, pentru a putea fi învestită în funcția de Președinte al Republicii Moldova. Recent, prim-vicepreședintele formațiunii, Igor Grosu a spus că va fi stabilit Congresul PAS, și-n cadrul acestuia vor fi luate decizii în privința conducerii.

Și Platforma Demnitate și Adevăr ar urma să opereze unele modificări în conducerea partidului. Andrei Năstase, liderul Platformei, a declarat recent că va avea loc un Congres, în cadrul căreia vor avea loc mai multe remanieri și va fi revăzut programul.

TRIBUNA precizează: Alte partide nu au anunțat despre organizarea congreselor până la final de an, totuși, e de menționat că, unele partide, în prezent sunt conduse de președinți interimari: Partidul Național Liberal, Partidul Popular European din Moldova. Partidul Comuniștilor din Republica Moldova planificase Congresul pentru noiembrie curent, însă Vladimir Voronin spunea că, din cauza situației pandemice, vor solicita extinderea mandatului actualei conduceri a formațiunii, până la o situație mai bună.

 

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...