[ X ]
Important19 Noiembrie 2020 06:30

Luni a plecat din Guvern, iar miercuri era la noul loc de muncă! Igor Șarov, despre activitatea și planurile sale!

Igor Șarov, fost ministru al Educației, Culturii și Cercetării, luni, 9 noiembrie curent, a plecat din Guvern, iar miercuri, 11 noiembrie, își începea activitatea la alt loc de muncă, mai exact – a revenit la Universitatea de Stat din Moldova, informează TRIBUNA.

„Dimineața – la Facultate. Revenirea la Alma Mater! Întâlnire cu colegii de la facultate. Discuții despre situația de la USM, perspective în dezvoltarea instituției”, a dezvăluit Șarov, în cadrul „Jurnal Săptămânal” de la Europa Liberă.

De asemenea, fostul ministru a decis să candideze la funcția de rector al USM.

„Decizia de a candida la funcția de rector al celei mai prestigioase instituții de învăţământ superior din R. Moldova – Universitatea de Stat din Moldova – vine din cunoașterea, înțelegerea și asumarea pe deplin a situației existente în sistemul de învățământ național, în general (din postura de ministru al educației, culturii și cercetării) și a USM în mod special, dat fiind faptul că devenirea mea profesională s-a realizat în cadrul acestei instituții. Astfel, întreaga mea experiență are ca scop atingerea unui obiectiv clar: modernizarea intensivă a tuturor structurilor instituției care va duce, în final, la racordarea acesteia la nivelul de calitate internațional. Doar în aceste condiții vom putea asigura pregătirea corespunzătoare a tinerilor specialiști capabili de o revigorare economică a țării. Devotamentul pentru profesia de dascăl, experiența și abilitățile manageriale și, nu în ultimul rând, capacitatea de a aduna o echipă de oameni responsabili, gata să-și asume un lucru și să-l ducă până la capăt – toate reprezintă atuurile mele, care mă fac să fiu încrezător că pot atinge obiectivele propuse pentru dezvoltarea USM”, a declarat el, pentru sursa citată.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Economia naţională prin prisma integrării europene: efecte pozitive, provocări şi riscuri  Despre integrarea europeană a Republicii Moldova se vorbeşte mult, dar despre schimbările prin care va ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...