[ X ]
Important18 Noiembrie 2020 16:00

Ion Chicu, despre demisia din funcția de Premier: „Scenarii pot fi diferite”

Prim-Ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu a declarat, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4: „nu văd nici o legătură între învestirea noului Președinte și mandatul de Prim-Ministru. Activitatea Guvernului și a Prim-Ministrului este în mâna Parlamentului. Ei decid dacă lasă sau nu Guvernul”, informează TRIBUNA.  

Ion Chicu a menționat că acum nu poate fi vorba despre nici o demisie din inițiativă proprie. „Dacă în următoarele patru săptămâni, Guvernul nu aprobă și nu promovează în Parlament politica bugetar-fiscală, bugetele anuale, legile legate de FMI, încheierea acordului cu FMI, alte acorduri financiare, risc să fiu blestemat, pentru că, dacă intrăm în 2021 fără aceste legi, fără aceste documente financiare importante, vom avea probleme. De aceea, cel puțin iresponsabilă ar fi decizia de lăsa lucrurile și a pleca”, a declarat Chicu.

Cel mai important este ca după învestirea noului Președinte să existe cooperare între instituțiile statului. „În condițiile când nu este cooperare și suferă țara atunci scenarii pot fi diferite”, a conchis Premierul.

Cristina Jicol

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Economia naţională prin prisma integrării europene: efecte pozitive, provocări şi riscuri  Despre integrarea europeană a Republicii Moldova se vorbeşte mult, dar despre schimbările prin care va ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...