Maia Sandu a câştigat alegerile prezidențiale şi urmează să devină prima femeie-preşedinte din istoria Republicii Moldova. Câștigul ei se datorează mobilizării electoratului din țările Uniunii Europene – declarația a fost făcută de jurnalistul Victor Nichituș, informează TRIBUNA.
Pe blogul său, el scrie că „adevăratul câștigător al alegerilor prezidențiale este diaspora moldovenească aflată în occident care a avut resurse pentru mobilizare”. „Motivația acestei mobilizări ține, probabil, de o nefericită expresie folosită de Igor Dodon care s-a referit la diasporă ca la un electorat paralel – eroarea de exprimare a provocat furie în rândul celor de peste hotare căci, remitențele sunt cele care țin pe linia de plutire economia statului moldovean.Există, probabil, o complicitate discretă a oficialilor din UE cu Maia Sandu, altfel autoritățile de menținere a ordinii publice nu închideau ochii la cozile formate în fața secțiilor de vot, aglomerații care nu respectau regulile antipandemie. Acesta este avantajul faptului că Maia Sandu este membru al PPE”, a menționat jurnalistul.
Nichituș susține că a existat o mobilizare maximă și în interiorul statului moldovean – la orele 18 era depășit numărul participanților la vot în turul întâi, dar și numărul participanților la vot dezagregați pe vârste: „Cert este că scopul celor doi politicieni ajunși în turul doi a fost atins – mesajele lor de campanie au scos cetățenii la urne. În schimb au provocat adâncirea clivajelor etnico-politice existente”.
„Observ, după alegerile prezidențiale, o tăcută adâncire a mai vechilor conflicte societale din spațiul pruto-nistrean. Atât lingvistico/etnice dar și cele care ține de starea socială, sărac/bogat și spațială, urban/rural. Președintelui ales, Maia Sandu, îi revine sarcina de a acoperi aceste clivaje – ea va trebui să fie președintele tuturor cetățenilor, indiferent de limba vorbită ori simpatii politice ori stare socială. Primul discurs al domniei sale, în limba română și rusă, a încercat să dea speranța faptului că societatea moldavă depășește starea de conflict electoral. După fapte ar trebui să urmeze acțiuni concrete – președintele ales a declarat că imediat după investire va avea consultări cu toate fracțiunile parlamentare. Probabil, se va tatona terenul pentru declanșarea, ori nu, a alegerilor parlamentare anticipate. Maia Sandu se află în fruntea unei țari polarizate și disfuncționale în condițiile în care pârghiile de putere nu se află în instituția prezidențială, ci în Parlament. Probabil în legislativul moldovean vor urma procese de formare ori menținere a unei majorități care să mențină ori să demită Cabinetul de Miniștri”, a adăugat liderul de opinie.
Totodată, el a spus că „la depunerea jurământului, președintele Maia Sandu va pronunța cuvinte care țin de apărarea unității și integrității statului moldovean – situația din regiunea transnistreană oprește orice pretenție europeană ori atlantică a statului moldovean. Și cunoaștem că Parteneriatul Estic nu este o anticameră pentru integrarea în UE”. „Prima moldoveancă președinte va trebui să facă față acestor provocări. Vom avea idee despre modul în care o va face atunci când îi vom afla consilierii – prima metodă folosită pentru a aprecia inteligenţa unui conducător este să-i priveşti pe oamenii din jur”, a conchis Nichituș.
Cristina Gurez







