[ X ]
Exclusiv25 Octombrie 2020 06:00

(ACUM UN AN) Patru noi deputaţi 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 25 octombrie 2019.

Doi pretendenţi la şefia Serviciului Vamal  

Doi candidați – Natalia Calenic și Iurie Gorea, au fost admiși la proba finală a concursului pentru funcția de director al Serviciului Vamal. Decizia a fost adoptată de către Comisia de concurs după finalizarea etapei de examinare a dosarelor.

Patru noi deputaţi 

Comisia Electorală Centrală a atribuit patru mandate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova concurenților electorali, conform rezultatelor obținute în circumscripțiile electorale uninominale la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie 2019: doi deputați ai Blocului ACUM – Galina Sajin și Vasile-Andrei Năstase, democratul Ghenadie Verdeș și socialistul Vitalie Evtodiev.

Noi întrevederi ale Zinaidei Greceanîi

În cadrul Conferinței Europene a Președinților de Parlament de la Strasbourg,  Zinaida Greceanîi,  Președintele Parlamentului Republicii Moldova, s-a întâlnit cu Marija Pejcinovic Buric, Secretarul General al Consiliului Europei. În aceeaşi zi,  Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere şi cu Gabriela Cuevas Barron, Președintele Uniunii Interparlamentare (UIP).

Conferinţa lui Chiril Moțpan

Chiril Moțpan, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, în cadrul unei conferințe de presă, și-a exprimat poziția cu referire la acuzațiile Partidului Democrat din Moldova, precum că rezultatul formațiunii în alegerile locale ar fi fost influențat de Blocul ACUM.

Anunţul lui Igor Munteanu

Președintele Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice (2013-2019), Igor Munteanu, în cadrul unei conferinţe de presă, a anunţat că au fost depistate mai multe neconformități, neglijență și abuz în proiectul public-privat privind modernizarea și eficientizarea activității Î.S. Gările și Stațiile Auto.

Întâlnirea lui Pavel Filip cu primarii democrați

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip, a avut o întâlnire cu primarii democrați din întreaga țară, aleşi în primul tur de scrutin.

Îngrijorarea Preşedintelui Igor Dodon

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a venit cu un mesaj în care îşi exprima îngrijorarea în legătură cu evenimentele ce aveau loc în sistemul judecătoresc.

Discuţia lui Pavel Filip cu Dereck J. Hogan

Preşedintele PDM, Pavel Filip, a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA la Chişinău, Dereck J. Hogan. Interlocutorii au discutat despre rezultatele alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019.

Almanah Politic – 2019 

Sondaj

  • Ce așteptări aveți de la Președintele RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...