[ X ]
Breaking news12 Octombrie 2020 14:45

PDM: „Populația trebuie să aibă acces liber la vaccinul gripal, acesta urmând a fi comercializat în farmacii”

Deputatul Partidului Democrat din Moldova (PDM), șefia Comisiei protecției sociale, sănătate și familie, Ghenadie Buza solicită Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) și Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) să revadă în regim de urgență unele prevederi cu privire la vaccinuri, informează TRIBUNA.

„Am solicitat să revadă în regim urgență prevederile Ordinului în cauză, să coopteze părțile interesate și specialiștii în domeniu și să reglementeze aspectele normative, care să asigure comercializarea inclusiv prin farmacii a vaccinurilor (din afara Programului Național de Imunizări, la prim etapă), alături de alte medicamente, asigurându-se toate condițiile de transportare și păstrare a acestora”, a declarat Buza.

„Populația trebuie să aibă acces liber la vaccinul gripal, acesta urmând a fi comercializat în farmacii”, a mai susținut deputatul.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...