[ X ]
Breaking news2 Septembrie 2020 10:30

(FOTO) Ministrul Apărării, în ședință cu ex-miniştri ai Apărării şi foşti şefi ai Marelui Stat Major

„Prieteni, cea de-a 29-a aniversare a Armatei Naționale se apropie cu pași rapizi. Iată de ce, am avut o întrevedere cu o parte din ex-miniştrii Apărării şi foştii şefi ai Marelui Stat Major” – despre aceasta a comunicat ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, după discuție, informează TRIBUNA.

Ministrul a spus că apreciază eforturile tuturor conducătorilor care au avut o contribuţie semnificativă la crearea şi dezvoltarea instituţiei de apărare.

„Fiecare dintre ex conducători şi-a dedicat viaţa armatei, şi-a pus amprenta pe prosperarea instituţiei. Datorită acestor merite, avem astăzi o armată mobilă, modernă şi solidă, care este în serviciul ţării şi cetăţenilor săi. Le mulţumesc pentru dedicaţia şi profesionalismul cu care și-au îndeplinit datoria în calitate de conducători ai Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major!”, a declarat Pînzari.

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...