Se apropie alegerile prezidenţiale şi, cu siguranţă, în scurt timp, Moldova va fi „invadată” de foi volante cu caracter electoral. În context, TRIBUNA a decis să facă o retrospectivă şi, în cadrul unui clasament convenţional, a prezentat foile volante care s-au bucurat de succes în cadrul scrutinelor ce au avut loc în anii de independenţă.
Astfel, pe primul loc este pliantul PCRM din alegerile parlamentare anticipate din 2001 – Soarta voastră e în mâinile voastre. „Acest pliant a ajutat Partidul Comuniştilor din Republica Moldova nu doar să învingă în alegeri, ci şi să obţină majoritate constituţională, iar pe Vladimir Voronin – să devină Preşedinte al RM. Pliantul, deşi simplu la prima vedere, a avut un puternic efect mobilizator”, scrie sursa citată.
Un alt pliant reușit a fost cel al PSRM din alegerile prezidenţiale din 2016 – Moldova are viitor. „Acest pliant, de rând cu sloganul, a jucat un rol decisiv în alegerile prezidenţiale din 2016. În rezultatul acelor alegeri, Igor Dodon, liderul de atunci al PSRM, a devenit Preşedinte al RM, fiind primul Preşedinte al RM ales direct de popor după o pauză de 20 de ani”, se spune în material.
Și pliantul PLDM din alegerile parlamentare anticipate din 2010 – Moldova fără sărăcie, a fost reușit. „Acest pliant, de rând cu sloganul ales reuşit, a ajutat Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) să obţină cel mai bun rezultat înregistrat vreodată de un partid de orientare democratică – 32 mandate de deputat din 101. Rezultatul bun a permis PLDM să se menţină şi în continuare la guvernare în cadrul unei coaliţii de partide de orientare pro-europeană”, mai scrie sursa.
Notă: Varianta integrală a clasamentului o puteți citi AICI.
Cristina Pendea







