Portalul TRIBUNA continuă proiectul „Ani de școală”. De această dată, vă propunem să-l cunoașteți pe Președintele Partidului Acasă Construim Europa (PACE), Gheorghe Cavcaliuc.
Răspunsurile la interviul-chestionar le puteți citi mai jos:
„Am mers la școală prima dată… toamna, pe 1 septembrie 1989. Am și o poezie în acest sens cu emoțiile trăite și amintirile exacte. O anexez:
Toamna
Îmi place toamna, e anotimpul meu iubit
Anume toamna m-am născut și-am gângurit.
Toamna se strâng nucile și se cojesc castanii
Toamna se numără bobocii, se numără și anii.
Toamna am mers la școală – scumpa amintire
În mâna dreaptă îmi țineam ghiozdanul, iar stânga era plină cu gherghine
Eu – pui de om, o fire curioasă…
Când s-a închis careul, am mers primul în clasă.
Am mers la profesoară. M-am prezentat pe nume…
I-am dăruit gherghine și am pornit în lume.
Era o lume nouă și greu de înfruntat,
Dar eu țin minte bine, cum ea m-a ajutat.
O toamnă, mândră toamnă…
De ce durezi puțin?
Aș vrea să ții o viață,
Să pot să te cuprind!
Cea mai frumoasă amintire din anii de școală este… prima zi la școală în clasa 1. Relația de prietenie cu colegii mei din școala Drăsliceni. Vreau să spun că am avut cei mai minunați colegi în clasă și clasele paralele, cu care și astăzi am o relație minunată și cu majoritatea comunic și ne susținem și ne ajutăm reciproc. Participarea la anumite măsuri cultural-artistice cu colegii mei, unde eu aveam rol de dansator sau chiar de interpret, recitam poezii de multe ori, pentru că cum spunea iubitul și respectatul profesor de muzică Mihail Romanovici Onică: măi Gheorghe, tu ai un talent pentru artă, trebuie să-l dezvolți. Balul de absolvire, întâlnirea zorilor la fel sunt o memorie deosebită pentru mine.
Cel mai greu în acea vreme era…drumul meu spre școală și înapoi. Învățam în satul vecin Drăsliceni și zilnic, absolut zilnic, făceam pe jos mergând pe drum de țară 5 km până la școala și 5 km înapoi spre casă. Iar dacă era glod sau zăpadă mare și nu puteam ajunge pe acel drum impracticabil, făceam alt drum pe traseu asfaltat, dar deja erau 8 km într-o direcție și 8 km în alta. Cu toate acestea, mă străduiam niciodată să nu întârzii și de multe ori profesorii mă arătau drept exemplu colegilor mei din satul de unde era școala – că eu veneam de la mare depărtare și eram exemplar la ore, iar unii dintre ei trăiau la o distanță de 300 m de școală și întârziau la prima ora.
Obiectul meu preferat – a fost istoria și omul și societatea.
Profesorul care și-a lăsat amprenta asupra mea… am 3 profesori care și-au lăsat amprenta în mine ca personalitate.
Prima profesoară dna Isacov Olga Danilovna – răbdarea și înțelepciunea cu care m-a tratat și m-a ghidat ca persoana independentă, când făceam primii pași mărunți în lumea mare fără părinți, după 7 ani de educație și supraveghere 24/24 ore a părinților.
Profesorul meu de istorie, bazele statului și dreptului, pe atunci și directorul școlii Drăsliceni, regretatul Primenciuc Valeri Ivanovici. Omul care printr-o competiție deschisă cu el, mă învăța și mă ghida pe drumul vieții și al cunoștințelor. Cu el, mereu aveam o competiție deschisă, atât de mult îmi placeau orele, dezbaterile cu acest om, că totdeauna învățam nu doar tema pentru acasă care mi-o dădea. Dar învățăm 1 sau chiar două teme în avans, a orelor care urma să ni le predea și când venea timpul a următoarei teme, eu mă încingeam cu dumnealui în niște discuții de la egal la egal. La început dumnealui a primit aceasta inițiativă a mea, cam rigid, ca mai apoi să discutăm prietenos și pe aceiași limbă pe aceste teme și după ore.
Diriginta mea, actuala director al școlii Drăsliceni unde am învățat, Cantaragiu Liudmila – o doamnă excelentă, de la care am deprins și am preluat cel mai bun exemplu și capacitatea de bună organizare, responsabilitatea și tenacitatea lucrurilor bine făcute.
Școala m-a învățat… să fiu responsabil pentru mine și cei din jur. A dezvoltat în mine multe calități pe care le am și le implementez și astăzi.
Anii de școală sau cei de studenție? Mi-s dragi și anii de școală, și de studenție, pentru că și acolo și acolo am cunoscut oameni de suflet cu care m-am împrietenit pentru o viața întreagă, pentru că am trăit emoții care nu pot fi descrise nici într-o 1000 de cuvinte, pentru că acei 7 ani de acasă a părinților, dar și în timpul școlii și studenției au fost puse bazele mele ca persoană, ca om, în mare parte a ceea ce sunt astăzi.
Dacă aș da timpul înapoi – în anii de școală sau de studenție, aș… face aceiași pași, aș fi la fel, aș savura cu maximă intensitate fiecare clipă, moment, eveniment, secundă, minută, oră, săptămână, lună, an.
Sfatul meu pentru cei care sunt elevi și studenți în această perioadă este…să fie prietenoși, corecți și cooperanți cu colegii, să savureze orice clipă, oră, zi, săptămână, lună, an din aceasta perioada minunată din viața lor. Să asculte profesori să fie sârguincioși și să depună maxim efort pentru a face studii de calitate. Asta este foarte important! Pentru că aceasta perioada vă va marca cursul vieții și viitorul.
Să nu creadă în stereotipuri, să nu se teamă să-și pună obiective, dar să-și pună, indiferent de cât de imposibile pot părea la prima vedere. Dacă muncesc mult cu responsabilitate majoră pot realiza toate obiectivele propuse.
Am absolvit:
– Școala medie din Drăsliceni Criuleni
– Colegiul de Poliție ,,Dimitrie Cantemir”
– Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de drept, fiind licențiat în drept.
– Academia pentru Administrare Publică, fiind master în Administrare Publică.
– La moment sunt doctorand anul IV la Universitatea ,,Constantin Stere” fac doctoratul în domeniul Cooperarea Internațională.
Și la această vârstă, la statutul pe care l-am atins, eu continui să fac studii. Anul acesta am absolvit cursurile de mediator, lucru cu care mă mândresc! Ce-i drept, unul dintre profesori dl Burlacu Marcel, care este și fondatorul serviciului de mediatori și Președintele consiliului de mediatori în MD, când m-au văzut în bancă în rândul studenților a rămas șocat și mi-a zis față de toți colegii: Domnul Cavcaliuc, asta Dvs. sunteți, ați venit să mai faceți studii? Eu zic – da! Dumnealui zice: Nu pot să ascund mirarea, dar și admirația față de Dvs. ca persoană, pentru ca 99,9% din oameni din țara noastră, care au ajuns la statutul Dvs., nu mai merg să facă ore, ei consideră că tot știu”.
Andriana Cheptine
















