TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 29 august 2019.
Ședință la Președinție
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat o ședință de lucru cu consilierii, în vederea organizării și desfășurării, la 3 septembrie, a unei ședințe lărgite a Consiliului Economic pe lângă Președintele RM.
Ambasadorul Slovaciei în Republica Moldova, la Președinție
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Dušan Dacho, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Slovacia în Republica Moldova, în cadrul căreia au discutat despre situația politica internă și politica externă a RM, precum și despre starea relațiilor moldo-slovace.
Întrevederile lui John Bolton în RM
Consilierul Președintelui SUA pentru securitate națională, John Bolton, care se afla într-o vizită în Republica Moldova, a avut întrevederi cu Premierul Maia Sandu și cu Președintele RM, Igor Dodon.
Conferința deputatului Lilian Carp
Deputatul Blocului ACUM, Lilian Carp, a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre unele scheme de contrabandă cu aluminiu și cupru la Calea Ferată. Potrivit lui, ar fi fost implicate persoane din conducerea instituției.
Almanah Politic – 2019







