Secretarul general al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Alexandru Fetescu afirmă că „avem o dreapta mai fărâmițată ca niciodată, iar exponenții ei din linia întâi sunt mai slabi decât oricând până în prezent”, informează TRIBUNA.
„Pentru că tot urmăresc în ultimul timp postări și comentarii referitor la faptul că noi, cei de la PLDM încercăm dezbinarea dreptei apoi am și eu câteva întrebări: care dreaptă? Avem oare noi azi o dreapta unită? Oare nu avem noi deja vreo trei patru lideri ale așa-ziselor partide de dreapta care au anunțat că participă? Oare o dreaptă unită a reușit să acumuleze în parlamentare sau în locale un rezultat nu suficient dar măcar decent? Eu cred că azi avem o dreapta mai fărâmițată ca niciodată iar exponenții ei din linia întâi sunt mai slabi decât oricând până în prezent. Am așa o impresie ca rânza unor activiști politici de dreapta e mai mare pe alocuri decât creierul. Așa și trăim…. mai rânzoși decât mintoși” – a declarat politicianul.
Totodată, Fetescu a concluzionat: „Așa vom fi și în continuare, cu aspirații de mari politologi, formatori de opinie cu pretenția de ultimă instanță morală, dar conduși de un colhoznic cu aspirații de mare șahmatist… vai și amar de capul nostru”.
Cristina Pendea







