[ X ]
[ X ]
Editorial22 August 2020 11:00

Ca să ai ceva ce nu ai avut, trebuie să faci ceva ce nu ai făcut 

De 29 de ani avem independență și singuri ne decidem viitorul. 

În acești 29 de ani economia nu a crescut.

Nivelul de trai a devenit mai bun dar e mult în urma nivelului de trai din statele vecine.

Ne folosim de infrastructură de sănătate construită de sovietici.

Grădinițe, școli, universități, drumuri, poduri – practic toate-s din URSS.

Au fost multe fabrici, uzine, ferme și complexe zootehnice – dar foarte puține au supraviețuit sub administrarea noastră independentă.

Deseori, pe locurile unde cândva stătea un complex zootehnic, au rămas doar scheletele din beton. Am „demolat” construcțiile și am cărat acasă tot ce am putut. Credeam că așa ne îmbogățim.

Putem recunoaște obiectiv că deciziile și alegerile noastre au fost mai des proaste decât bune.

Avem exact ceea ce am ales până acum.

În timp ce conducătorii noștri se codeau, vecinii au luat-o înainte.

Ai noștri, ca maimuțele, se întorceau – ba la stânga, ba la dreapta – cine le dă o bucată mai mare de zahăr. Căutau profit de moment. Nu au știu să construiască parteneriate bazate pe încredere și respect reciproc. Au amăgit și Estul și Vestul.

Acum nimeni nu ne crede onești, echilibrați ori raționali.

Între timp, mulți ani de zile, moldovenii au plecat din Moldova. Au ales să muncească și să trăiască în alte țări. Merg după locuri de muncă mai bine plătite. După localități mai îngrijite, drumuri mai bune, școli și spitale mai moderne. Găsesc acolo oameni mai prietenoși.

În ultimii ani din Moldova pleacă tot mai mulți tineri. Unii – după universitate, alții – imediat după liceu.

Moldova pierde energia modernizării și înnoirii. Societatea îmbătrânește, zeci de sate mor.

Lanțul e atât de rezistent pe cât de rezistentă e cea mai slabă verigă al lui.

Cât de puternică poate fi o societate îmbătrânită și dezbinată cum e a noastră?

Cât de pregătiți suntem să trecem criza socială și economică, în care ne-am pomenit?

Politicienii au transformat campaniile lor electorale în competiții de aruncat noroi unii peste alții. Nu prea vorbesc în campanii despre cum vor face țara să prospere.

90% din timp ei toarnă rahat pe oponenți și apoi 10% din timp ne conving că fără ei murim.

Încă niciodată nu am votat pentru soluții la problemele noastre.

Am votat pentru Est sau Vest. Ori i-am votat pe unii că să scăpăm de alții. Mulți au votat în schimbul la pachete cu hrișcă și o bere.

Am greșit cu toții. Scuza „că-s de vină cei de sus” nu rezistă.

Am greșit noi, cei care i-am ales.

În situația în care ne-am pomenit azi, avem nevoie de lideri care ne unesc. Gata să se apuce de educația noastră.

Lideri care ne pun la lucru și ne învață cum să fim mai eficienți.

Lideri care ne învață să fim utili societății și apoi să cerem ceva de la societate.

Lideri care ne impun să facem ordine în localitățile noastre, inundate de gunoi. Gunoi aruncat de noi, nu de ruși, români ori americani.

Vrei să câștigi mai mult și să trăiești mai bine – muncește mai mult și mai bine.

Vrei grădinițe, școli, spitale și drumuri mai bune – achită taxe.

 

Ca să avem ceva ce nu am avut va trebui să facem ceva ce nu am făcut.

Va trebui să ne împăcăm că toți oamenii au păcate. Inclusiv politicienii. Și să nu căutam sfinți – să căutăm eficienți.

Va trebui să votăm oameni, care deschis ne spun că vom trăi mai bine numai atunci când vom munci mai mult și mai bine. Să ne promită numai că vor organiza lucrurile, așa încât să avem posibilitatea să muncim.

Va trebui să votăm oameni, care ne spun că viitorul nostru va fi așa cum îl clădim azi.

Și dacă noi clădim rău – vom trăi rău.

Vitalie Dragancea

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...