În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, secretarul grupului parlamentar „Pro Moldova”, Sergiu Sîrbu, a fost întrebat când vor decide dacă vor avea candidat la alegerile prezidențiale, informează TRIBUNA.
„Decizia va fi luată foarte curând în cadrul organelor statutare ale partidului. Opinia mea este că orice partid serios este obligat să aibă propriul candidat și să lupte pentru victorie. Ar putea fi oricine, în scurt timp vom afla”, a spus Sîrbu.
În context, fiind întrebat pe cât de pregătit este Partidul „Pro Moldova” de alegerile prezidențiale, Sergiu Sîrbu a menționat că sunt un partid tânăr, în construcție și se confruntă cu un atac fără precedent din partea puterii, care a inițiat un proces de lichidare a lor.
„Membrii noștri sunt hărțuiți și intimidați prin toate mijloacele mizerabile posibile. Provocarea cea mare este că noi nu vom avea dreptul să avem membri în organele electorale, iar potențialii observatori sunt intimidați de putere să nu accepte. Din această cauză va fi greu de monitorizat corectitudinea alegerilor. În asemenea circumstanțe este greu să intri în campanie, dar asta ne va face doar mai puternici. Dacă intri în luptă – poți pierde! Dacă renunți la luptă – deja ai pierdut! Noi nu vom renunța, vom lupta și mergem doar înainte!”, a mai spus Sîrbu.
Notă: Varianta integrală a interviului o puteți citi pe TRIBUNA pe parcursul zilei de mâine.
Andriana Cheptine







