Asociația Promo-LEX, în contextul aprobării de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică (CNESP) a Instrucțiunii cu privire la măsurile de prevenire a infecției COVID-19 în perioada electorală propusă spre consultări publice de către Comisia Electorală Centrală (CEC), a venit cu unele constatări, informează TRIBUNA.
Potrivit Promo-LEX, procesul de consultare publică inițiat de CEC a fost desconsiderat de CNESP și s-a desfășurat cu încălcarea prevederilor legale.
„Deși perioada stării de urgență în sănătate publică a fost declarată și prelungită doar până la 31 august 2020, CNESP și-a arogat atribuții excesive prin aprobarea Instrucțiunii, prin care s-a decis implementarea măsurilor speciale în afara perioadei de urgență în sănătate publică. În context, amintim că, potrivit Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, majoritatea activităților urmează să se desfășoare după data de 31 august 2020”, se spune într-un comunicat al Asociației.
Promo-LEX menționează că, în vederea revenirii în albia legalității, consideră oportun desfășurarea mai multor acțiuni de către CNESP. „Și anume: abrogarea hotărârii CNESP nr. 24 din 12.08.2020; examinarea în limita competențelor a riscurilor și problemelor evidențiate de părțile interesate care au remis în adresa CEC comentarii și propuneri și avizarea proiectului Instrucțiunii în limita competențelor acordate de lege. În plus, Instrucțiunea nu vizează doar chestiuni de asigurare a măsurilor de prevenire a infecției COVID- 19, fiind puse în discuție și probleme de libera exercitare a dreptului de a alege și a fi ales. Astfel, considerăm că Instrucțiunea în cauză trebuie să fie aprobată de organul competent să organizeze și să desfășoare alegerile. Prevederile Instrucțiunii, în opinia Promo-LEX, sunt de natură să creeze confuzii, iar pe alocuri pot chiar perturba procedurile electorale”, a punctat ei.
În concluzie, Promo-LEX condamnă desconsiderarea de către CNESP a prevederilor legale privind desfășurarea consultărilor publice.
„Atragem atenția CNESP asupra depășirii atribuțiilor în contextul stării de urgență în sănătate publică doar până la 31 august 2020 și a lipsei unei clarități privind prelungirea și perioada de prelungire. Constatăm că prevederile Instrucțiunii sunt, pe alocuri prea largi și simultan nu acoperă multe aspecte problematice ce ar fi în stare să afecteze calitatea procesului electoral”, se mai spune în comunicat.
Documentul în format PDF poate fi accesat aici.
Cristina Pendea







