[ X ]
Breaking news14 August 2020 13:45

PDM a decis excluderea lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc din fracțiune și formațiune

Biroul Executiv al Partidului Democrat și Fracțiunea PDM s-au întrunit, astăzi, într-o ședință comună, în cadrul căreia au examinat comportamentul lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc. Participanții la ședință au constatat că, cei doi demult nu mai iau parte la ședințele fracțiunii PDM în Parlament și nici la acțiunile Partidului Democrat. Așadar, cei doi demult nu mai sunt parte a echipei PDM, transmite TRIBUNA.

Potrivit unui comunicat de presă al PDM, Biroul Executiv a decis, cu unanimitate de voturi, excluderea lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc din Partidul Democrat, iar fracțiunea a decis excluderea lui Eugeniu Nichiforciuc din fracțiunea PDM.

„Partidul Democrat și-a ales calea sa și face alt tip de politică, care probabil nu este pe placul unora. Membrii Biroului Executiv și deputații democrați fac apel către Organizațiile Teritoriale ale PDM să rămână unite și consolidate și să acționeze în interesul cetățenilor Republicii Moldova”, menționează PDM.

Amintim că, în această dimineață, Vladimir Andronachi a anunțat că pleacă din fracțiunea PDM din Parlament, dar rămâne în partid.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...