Având în vedere că situația economică este afectată de pandemie nu doar în Republica Moldova, dar și în întreaga lume, totuși, în luna iunie curent acumulările la bugetul public național au fost mai mari decât cele din perioada similară a anului trecut – cu circa 270 mil. lei. În context, directorul interimar al Serviciului Fiscal de Stat(SFS), Ludmila Botnari a fost întrebată cum a reușit acest lucru, informează TRIBUNA.
„Trebuie să recunoaștem că situația creată de răspândirea virusului COVID-19 a avut consecințe nu doar asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor, dar și asupra mediului de afaceri din țară. De fapt, primele efecte nu au întârziat să apară, astfel că unii agenții economici au întâmpinat dificultăți în onorarea obligațiilor, iar alții au fost nevoiți să își sisteze temporar activitatea și să recurgă la șomaj tehnic. Prin urmare, administrarea fiscală în această perioadă a devenit una dificilă unde a fost nevoie de o reorientare pe necesitățile contribuabililor. În acest context, au fost elaborate și implementate un set de măsuri pentru combaterea efectelor resimțite la nivel economic. Totodată, Serviciul Fiscal de Stat și-a revizuit prioritățile și a întreprins un șir de acțiuni menite să faciliteze și să susțină activitatea agenților economici care, în cele din urmă, să contribuie la menținerea echilibrului economico-financiar în țară”, a declarat, Botnari, într-un interviu www.monitorul.fisc.md.
Andriana Cheptine







