[ X ]
[ X ]
Știri16 Iulie 2020 08:30

Intelectualii și Puterea. Sovietizarea creației în RSS Moldovenească în primii ani postbelici

Acad. Valeriu PASAT

Argument.

Crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești a condus inclusiv la o modificare radicală a statutului intelectualității de creație – a scriitorilor, pictorilor, oamenilor de teatru, muzicienilor etc. Aceștia,  fie că au activat anterior în RASSM, fie că au venit din alte regiuni ale Uniunii Sovietice, fie că își începuseră cariera în cadrul României interbelice,  au fost puși în fața unei situații inedite de a se conforma controlului riguros și permanent al organelor de partid și de stat și, mai mult ca atât, de a accepta ideologizarea totală a creației lor și de a adopta genurile neobișnuitului, încă, „realism socialist”.

Așa cum se constată din numeroasele documente de arhivă investigate, reprezentanții intelectualității româno-moldovenești au avut, în acea perioadă, un câmp de manevră și de alegere extrem de îngust, fiind constrânși fie să accepte noile reguli impuse de puterea sovietică, fie să refuze recunoașterea noii identități, această din urmă opțiune însemnând, în cel mai fericit caz, decăderea lor în categoria marginalilor sociali.

A existat, însă, și o a treia opțiune, de compromis, în care membrii uniunilor de creație, în dependență de calitățile lor individuale și de talentul fiecăruia din ei, au reușit, în pofida numeroaselor presiuni și constrângeri, să păstreze o necesară distanță față de noua putere, respectiv, un raport judicios între ideologie și cultura reală, evitând, în așa mod, o înregimentare totală.

O contribuție importantă la dezvoltarea culturală a noii Republici Sovietice Socialiste Moldovenești a fost adusă de reprezentanții intelectualității de creație – scriitori, pictori, oameni de teatru, muzicieni. În perioada de după Al Doilea Război Mondial, rolul de frunte în aceste domenii ale culturii din republică l-au jucat reprezentanții intelectualității, care fie că au activat anterior în RASSM, fie că au venit din alte regiuni ale URSS, fie că își începuseră cariera în România interbelică. Raportul dintre aceste categorii era diferit, în funcție de instituție. Astfel, dacă la Teatrul Muzical-Dramatic Moldovenesc, în martie 1947, din 166 de persoane erau 6 persoane care lucraseră în teatrele românești, apoi în Teatrul Dramatic Rus astfel de persoane, din motive lesne de înțeles, nu erau deloc. În schimb, la Filarmonica Moldovenească de Stat, din 213 angajați 123 locuiseră anterior pe teritoriul Basarabiei, al României și al altor țări. Acești muzicanți și administratori lucraseră, în fond, în restaurante sau la antreprenori privați și doar o parte neînsemnată lucraseră la stat, la Opera din București, în orchestra simfonică regală „Doina”. Un șir de muzicanți făcuseră parte din ansambluri care aveau turnee în România, Ungaria, Germania, Franța, Polonia și în alte țări. Pe teritoriul Basarabiei locuiseră înainte de 1940 aproape toți membrii Uniunii Scriitorilor Sovietici din RSSM, care făceau parte din ea în martie 1947 – 18 persoane din 20. Din cei care în martie 1947 erau membri ai Uniunii Artiștilor Plastici, 25 de persoane își făcuseră studiile la București și în alte țări europene. Era neînsemnat printre oamenii de creație din RSSM numărul membrilor de partid și al comsomoliștilor [1].

Această componență a intelectualității de creație determina inițial atitudinea alarmată și plină de suspiciune a autorităților față de ea. Pentru a asigura loialitatea intelectualității și ai canaliza activitatea în albia politică corectă, erau utilizate metodele de control și de organizare a muncii tradiționale, testate încă în anii de până la război. Metoda principală consta în înființarea uniunilor de creație, care erau o formă originală de reglementare de către stat a proceselor de creație, de asigurare materială a intelectualității și de autocontrol al comunității reprezentanților profesiunilor de creație. Un loc de frunte printre uniunile de creație atât în URSS, cât și în RSSM îi revenea Uniunii Scriitorilor Sovietici din RSS Moldovenească, subdiviziune a Uniunii Scriitorilor Sovietici din URSS.

Spre sfârșitul anilor ‘30, din Uniunea Scriitorilor Sovietici făceau parte cinci scriitori din RASS Moldovenească, ale căror opere erau editate doar în „limba moldovenească”. Între ei, rolurile principale le reveneau lui I. I. Canna, I.D. Ceban și L. E. Cornfeld (Corneanu). După înființarea, în 1940, a RSS Moldovenești, componența organizației scriitoricești s-a completat din contul autorilor care au lucrat și au publicat în România. Dintre aceștia se remarcau E. Bucov, B. Istru (I.S. Bodarev) [2], L. Deleanu (L. S. Cligman) [3], A. Lupan [4]. În anii postbelici, în Uniunea Scriitorilor au fost incluse câteva persoane din fosta RASS Moldovenească și din Basarabia, precum și literați veniți în RSSM din alte regiuni ale URSS. Ca rezultat, la 1 octombrie 1950 din Uniunea Scriitorilor Sovietici din RSSM făceau parte 29 de persoane (23 de membri și 6 candidați). Dintre care 17 persoane erau considerate poeți, 9 – prozatori, 1 – dramaturg și 2 – critici. 15 persoane trăiseră în Basarabia, 9 – în RASS Moldovenească și 5 veniseră din RSFSR [5].

Basarabenii predominau printre scriitori nu doar numeric, ci și sub aspect calitativ. Ei erau mai bine instruiți și mai pricepuți în ale scrisului. Liderul lor era E. Bucov (Bâcov). El s-a născut în anul 1909. În 1936 a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București.

În anii studenției a participat la activitatea unei organizații procomuniste de tineret, a fost arestat. În același timp însă, cărțile lui erau editate în România. După intrarea Armatei Roșii în Basarabia, Bucov a lucrat la ziare sovietice. În timpul războiului a fost crainic la redacția moldovenească a Comitetului Unional pentru Radiodifuziune, colaborator literar al ziarului „Moldova socialistă”, care apărea pe atunci la Moscova. În această perioadă Bucov a scris: poeme, romane, eseuri etc. În anii 1942, 1944 și 1946 la Moscova i-au fost editate câteva culegeri de versuri [6]. Pentru „literatura sovietică moldovenească” era un eveniment important, deoarece pentru prima dată operele unui autor din RSSM erau editate în limba rusă. Trecutul revoluționar și recunoașterea sa la Moscova i-au permis lui Bucov să ocupe o poziție specială. O mare importanță simbolică a apropierii de putere a avut-o faptul că lui Bucov, împreună cu Istru, i-a fost dată misiunea de a scrie versurile imnului RSSM, aprobat în septembrie 1945. La sfârșitul anului 1946 Bucov a fost numit vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al RSSM. De mai multe ori acesta a fost ales deputat în Sovietul Suprem al URSS.

Și coautorul textului imnului RSSM – I.S. Bodarev-Istru – s-a ales cu o funcție importantă în nomenclatură. În noiembrie 1947, Consiliul de Miniștri al RSS Moldovenești l-a numit șef al Direcției în problemele artelor de pe lângă Consiliul de Miniștri. Însă această numire a generat un scandal. Conform Constituției republicii, șeful acestei direcții făcea parte din componența Guvernului RSSM, format de Sovietul Suprem al RSSM, de aceea el trebuia numit de Sovietul Suprem sau de Prezidiul acestuia. Aparatul Sovietului Suprem al URSS a remarcat această încălcare. Președintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești, F. G. Brovco, s-a ales în acest sens cu o observație din partea conducerii Sovietului Suprem al URSS. Bodarev-Istru a fost însă lăsat în funcție. Prezidiul Sovietului Suprem al RSS Moldovenești a aprobat antedatat hotărârea Consiliului de Miniștri [7].

Și alți scriitori basarabeni lucrau activ și ocupau poziții trainice. Aceasta, după cum se menționa într-un memoriu al Uniunii Scriitorilor din URSS, a permis „să fie alcătuite și editate culegeri de opere ale poeților moldoveni nu doar la Chișinău, ci și la Moscova, în traducere în limba rusă. Anterior nu exista o asemenea posibilitate. Tentativele repetate și insistente ale editurii de stat „Goslitizdat” de a edita în anii 19381940 o culegere de traduceri din „poezia moldovenească” nu s-au încununat de succes. „Goslitizdat” n-a primit din RASS Moldovenească „material literar” demn de a fi publicat și suficient din punct de vedere cantitativ nici măcar pentru o culegere mică” [8].

În afară de contradicțiile dintre basarabeni și cei de pe malul stâng, în mediul scriitoricesc se produceau confruntări pe bază de concurență [9]. În organizația scriitoricească din RSSM se cocea treptat un conflict acut. La o adunare a scriitorilor, artiștilor, plasticienilor, compozitorilor și a altor oameni de artă, care a fost convocată la Chișinău la începutul lui octombrie 1946, pentru a se discuta hotărârea CC al PC(b)U „Cu privire la revistele „Zvezda” și „Leningrad”, Bucov și alți câțiva scriitori basarabeni au fost atacați cu violență de către literații originari de pe malul stâng al Nistrului și de câțiva scriitori basarabeni care s-au aliat cu aceștia. Într-o anumită măsură, din câte se pare, această critică era aprobată de conducerea CC al PC al Moldovei. Astfel, în alocuțiunea sa la adunare, prim-secretarul CC al PC(b)M, N.G. Coval, i-a criticat, în fond, pe basarabeni. El i-a acuzat că sunt rupți de actualitate, că abordează teme privind trecutul îndepărtat și idealizează acest trecut. Coval s-a referit și la influența simbolismului vest european, la „apolitism și lipsa de idei” în creația acestor scriitori [10]. Toate acestea nu erau întâmplătoare. Scriitorii basarabeni, care își făcuseră studiile în România și își începuseră acolo calea de creație, erau o țintă comodă a campaniei de luptă contra „cultului față de Occident” și a „lipsei de idei”, pe care o inițiase Moscova. La 4 octombrie 1946, la adunarea generală conflictele din mediul scriitoricesc s-au încheiat cu măsuri organizatorice. La adunarea generală a scriitorilor Bucov a fost eliberat din funcția de președinte al USS din RSSM. În locul lui a fost ales A. Lupan. În funcția de secretar responsabil al Uniunii a fost ales un adversar al lui Bucov [11] – Bodarev-Istru [12].

Simțind susținerea, în anul 1947 cei din stânga Nistrului, în frunte cu I. Canna, care conducea grupul de partid al Uniunii Scriitorilor, au alcătuit și au trimis la Moscova o scrisoare împotriva lui Bucov. Deși comisia trimisă de Uniunea Scriitorilor din URSS a considerat acuzațiile drept calomnioase, autorilor scrisorii nu le-a fost aplicată nicio sancțiune [13]. La 25 septembrie 1948 Canna, Ceban și redactorul șef al ziarului „Sovetskaia Moldavia”, Batov, au publicat în „Sovetskaia Moldavia” articolul „Să dezrădăcinăm până la capăt naționalismul burghez din creația scriitorilor moldoveni”. Titlul articolului este cât se poate de elocvent. De „naționalism burghez” erau acuzați Bucov și alți scriitori. Ca răspuns, Bucov a scris un material de proporții, în care a dezmințit detaliat toate acuzațiile expuse în articol, și l-a trimis lui N. G. Coval, președintelui Biroului CC al PC(b)U pentru RSSM, V. A. Ivanov, la CC al PC(b)U și la Uniunea Scriitorilor Sovietici din URSS personal lui A. A. Fadeev [14] . Cei de la Moscova l-au susținut pe Bucov. Într-o hotărâre a Biroului organizatoric al CC al PC(b)U din 4 octombrie 1948, pe baza raportului Biroului CC al PC(b)U pentru RSS Moldovenească, a fost introdusă o teză în care, pe de o parte, se spunea că „CC al PC(b) al Moldovei nu supune criticii denaturările burgheze naționaliste care se exprimă prin idealizarea Moldovei feudale, camuflarea luptei de clasă și ignorarea transformării socialiste a satului, care există în unele opere ale scriitorilor și în lucrări științifice de istorie”, iar pe de alta, era criticat ziarul „Sovetskaia Moldavia” care „comite greșeli politice serioase, acuzând de-a valma, pe un ton strident, anumite straturi ale intelectualității, de naționalism burghez” [15]. După aceste indicații, Biroul CC al PC(b) al Moldovei a condamnat articolul și l-a demis din funcție pe redactorul-șef al ziarului „Sovetskaia Moldavia”, Batov. În hotărârea adoptată se spunea: „Redacția ziarului „Sovetskaia Moldavia” (redactor-șef tovarășul Batov) a comis o greșeală gravă, publicând la 25 septembrie 1948, fără acordul CC al PC(b) al Moldovei, pagina cu titlul tendențios „Să dezrădăcinăm până la capăt naționalismul burghez din creația scriitorilor moldoveni”, în care calomniază de-a valma toată creația scriitorilor Moldovei și mai ales a lui Bucov, Lupan și Istru. Autorii articolului și redacția afirmă nefondat că întreaga creație a acestor scriitori atât în trecut, cât și în prezent este dușmănoasă, antipopulară, burghezo-naționalistă, foarte dăunătoare cauzei educației comuniste a oamenilor muncii, și la baza ei este străină spiritului realismului socialist” [16].

În legătură cu aceste evenimente, Uniunea Scriitorilor Sovietici din URSS a trimis în RSSM o comisie condusă de cunoscutul scriitor B. Gorbatov. După ce s-a întâlnit cu toți scriitorii, Gorbatov a participat la o consfătuire de două zile convocată ad-hoc la CC al PC(b) al Moldovei, la care N. G. Coval a prezentat un raport. Consfătuirea s-a desfășurat la 23-24 noiembrie 1948 [17]. Cea mai dură alocuțiune a fost a lui Gorbatov. El s-a năpustit asupra „calomniatorilor” și a luat apărarea scriitorilor criticați, cerând o critică tovărășească față de ei. În raportul cu privire la deplasarea sa în RSSM, prezentat la 1 decembrie 1948 secretariatului USS din URSS, Gorbatov a declarat că „literatura moldovenească este cea mai rămasă în urmă dintre toate literaturile noastre naționale”. Una dintre cauzele rămânerii în urmă a acesteia era, în opinia lui Gorbatov, „zâzania fără precedent care există aici, de care n-am mai văzut de mult în organizațiile noastre literare”. Gorbatov a luat apărarea lui Bucov, iar pe oponenții săi i-a supus unei critici nimicitoare. După cum afirma Gorbatov, la ședința de la CC al PC(b)M el i-a declarat lui Ceban că acesta „nu este scriitor, chiar dacă ei îl consideră clasic”, că, „în primul rând, el nu este scriitor, iar într-al doilea rând, e un provocator de ostilități și un calomniator și că, dacă acesta ar face parte din organizația noastră de partid, noi am fi pus problema cu privire la apartenența sa de partid”. La fel de dur a vorbit Gorbatov și despre Canna: „Scrie la un nivel artistic foarte jos. Este considerat… un scriitor progresist pentru că a trăit 30 de ani sub puterea sovietică… Este curios că, în cei 30 de ani de aflare a sa în literatură, n-a fost niciodată tradus în limba rusă (ca și mulți dintre scriitorii moldoveni)” [18].

Conform rezultatelor consfătuirii scriitorilor la CC, la 22 noiembrie 1948 Biroul CC al PC(b)M a adoptat hotărârea „Cu privire la starea literaturii moldovenești și măsurile de îmbunătățire a acesteia”. În hotărâre era condamnată ca „dăunătoare și străină spiritului bolșevismului divizarea scriitorilor în basarabeni și cei din partea stângă a Nistrului” și trasate măsurile de încetare a ostilităților în Uniunea Scriitorilor. Principala măsura însă ținea de înființarea unui nou organ de conducere al organizației. Dacă anterior Uniunea era condusă de un prezidiu, din care făceau parte reprezentanții scriitorilor, acum a fost înființat un secretariat, condus de P.A. Ipatenko [19], un funcționar care avea o experiență vastă de activitate la diferite ziare [20]. Canna și adepții lui au fost nevoiți să-și recunoască greșelile la adunările scriitorilor [21].

Una dintre consecințele tuturor acestor evenimente era „reeducarea” scriitorilor din Basarabia. Încercând inițial să păstreze echilibrul între cerințele autorităților față de creația lor și interesele personale prin intermediul abordării unor teme istorice și a liricii „abstracte”, aceștia și-au reorientat brusc creația spre teme contemporane. Poeții moldoveni scriau o mulțime de poezii și poeme care glorificau puterea sovietică și pe Stalin. Poemul lui Em. Bucov „Ţara mea” a fost propus la Premiul Stalin pe anul 1949. Prezentând poemul la ședința USS din URSS la 12 noiembrie 1949, poetul P.S. Fateev a declarat că „este o operă interesantă și proaspătă din punct de vedere politic, care îl caracterizează într-un chip nou pe Bucov. În poemul „Ţara mea” autorul reflectă Moldova contemporană, arată uriașa restructurare socialistă care s-a produs la sat și colectivizarea și lupta maselor pentru colectivizare. Autorul reflectă nu doar schimbările economice la sat, ci și maturizarea ideologică a țărănimii, prezintă cum decurge colectivizarea, cum decurge construcția școlară, cum cresc specialiștii noi, arată nașterea și dezvoltarea clasei muncitoare. Și cu toate că este de proporții, poemul se citește cu interes”. Susținând această opinie, B. Gorbatov a numit poemul lui Bucov „cea mai importantă operă în poezia moldovenească” [22].

Mulți poeți s-au reprofilat scriind proză consacrată tematicii contemporane. De exemplu, Em. Bucov a scris un roman de proporții despre viața inginerilor și a muncitorilor constructori, „Cresc etajele”. F.M. Ponomari [23] a scris romanul „Farul Catrosei” despre colhozuri și construcția unui oraș agricol. Vieții colhoznice i-a fost consacrată și prima piesă importantă în „limba moldovenească” scrisă în spiritul „realismului socialist” – „Lumina” lui A. Lupan. Scriitorii moldoveni participau activ la traducerea în „limba moldovenească” a literaturii clasice ruse și sovietice. Apărea cu regularitate revista organizației scriitorilor din RSSM, „Octombrie”, completată cu materiale politic corecte. Un atribut obligatoriu al noului mod de viață al scriitorilor erau numeroasele adunări, discuții, deplasări de creație în diferite raioane ale RSSM (de regulă, pe termene între 8 și 20 de zile), întâlniri ale scriitorilor cu cititorii la întreprinderile industriale, în colhozuri, școli, instituții de învățământ superior. În doar 8 luni ale anului 1950 USS din RSSM a organizat 45 de întâlniri cu publicul (17 la Chișinău și 28 în raioanele republicii) [24]. Multe dintre aceste acțiuni aveau un caracter formal, de ochii lumii. Dar participarea la ele era un atribut al loialității politice, intra în setul de reguli de conduită ale scriitorului sovietic. Un caracter la fel de preponderent formal, dar obligatoriu, ritualic îl avea așa numitul învățământ marxist-leninist al scriitorilor – frecventarea universității de marxism-leninism, studierea de sine stătător a istoriei PC(b)U și a filozofiei cu susținerea ulterioară a unor colocvii [25].

Loialitatea politică a scriitorilor și însușirea conștiincioasă de către ei a noilor modele de creație, crearea unor opere literare în conformitate cu standardele prescrise de partid au făcut să nu existe epurări de proporții în organizația scriitorilor, deși MSS dispunea de materiale compromițătoare pentru mulți dintre ei. Drept exemplu caracteristic în acest sens poate servi soarta poetului B. Istru (I. S. Bodarev). El s-a născut în anul 1914 în județul Orhei. Moldovean de naționalitate, a căpătat studii superioare în România. A lucrat ca profesor școlar. Și-a început activitatea literară în anul 1937, operele lui au fost publicate în presa românească. MSS considera aceste opere drept „reacționare și pline de pesimism” [26]. După cum se afirma în materialele MSS, Istru a fost un membru activ al Societății Scriitorilor Basarabeni și „a participat la adunături de unificare și aprobare a statutului scriitorilor basarabeni”. Mai mult decât atât, el a editat poemul „Moartea vulturului”, consacrat unirii Basarabiei cu patria-mamă România”. În opinia organelor MSS, Istru avea relații apropiate de prietenie cu conducătorii naționaliștilor basarabeni, unii dintre care fuseseră arestați. În plus, el întreținea o relație apropiată cu unul dintre membrii Partidului Comunist Român, demascat ca „provocator și agent al siguranței”. În pofida acestor acuzații, Istru activa intens în organizația scriitorilor din RSSM și își publica frecvent scrierile.

Materialele compromițătoare de la MSS n-au generat măsuri represive nici față de poetul L. Deleanu (L. S. Cligman). Și el a locuit înainte de 1940 în România și, conform datelor MSS, „avea o relație apropiată” cu unul dintre troțkiștii români. Deleanu era acuzat și de relații cu scriitorii evrei „troțkiști”, arestați în anul 1949 în RSSM.

Lovitura principală a organelor Securității de Stat era îndreptată împotriva așa-zișilor „scriitori naționaliști evrei”. Aceștia erau urmăriți de MSS al RSSM în decursul câtorva ani, fiind suspectați de „activitate naționalistă antisovietică” și de „sionism de stânga de tipul Poalei-Zion și Bund”. Angajații MSS au înregistrat numeroase afirmații „dușmănoase” ale acestor scriitori privind puterea sovietică și „stările lor de spirit emigraționiste”. O suspiciune specială genera și relațiile lor cu organizațiile evreiești din străinătate, în primul rând din SUA [27]. În anul 1949 MSS i-a arestat pe membrii acestui grup I. I. Iachir [28], M.A. Sacțier [29], G.L. Gaisiner [30] ș. a. În contextul acestor arestări, a avut de pătimit și poetul L. Cornfeld (Corneanu). El a fost acuzat de relații apropiate cu „grupul de scriitori evrei naționaliști”, arestați „pentru activitate antisovietică naționalistă intensă”. În afară de aceasta, i se incrimina faptul că avea un „comportament nepartinic în viața cotidiană”. Toate acestea au constituit unei obiectul discuții la o adunare generală de partid a organizației de partid a USS din RSSM în august 1949 [31].

Un stimulent important privind adoptarea de către scriitorii moldoveni a noilor modele de creație și de viață socială, pentru participarea lor activă la munca aparatului propagandistic îl reprezentau nu doar convingerile comuniste ale multora dintre ei, presiunea autorităților și campaniile de condamnare a „rămășițelor burgheze”, ci și stimulentele materiale. Ocupând un loc special în societatea sovietică, intelectualitatea de creație, în primul rând cea care făcea parte din conducerile uniunilor de creație, beneficia de privilegii substanțiale. Deosebit de mari, pe fundalul nivelului redus de viață al populației, erau salariile multor scriitori. Aduceau câștiguri considerabile lucrările publicate la cele trei edituri chișinăuiene și în două reviste, participările la emisiuni radio și la manifestări literare. Erau organizate periodic concursuri pentru cele mai bune povestiri, scrieri de proporții, piese, cu premii mari. În afară de aceasta, conducătorii organizației scriitoricești erau publicați destul de des la Moscova. Unul dintre conducătorii USS din RSSM a primit în 1947 onorarii în valoare totală de peste 150 de mii de ruble [32]. Câștigurile altor doi conducători ai USS din RSSM numai de la Editura de Stat a Moldovei și de la revista „Octombrie” au constituit, în 1949, 41 și, respectiv, 56 de mii de ruble, iar în 1950 – 71,5 și, respectiv, 24 de mii de ruble [33]. Desigur, nici pe departe nu toți scriitorii aveau asemenea venituri. În luna mai a anului 1950 conducerea sectorului arte și literatură al CC al PC(b)M a pus problema construirii unui bloc de locuințe pentru scriitori [34].

În pofida succeselor evidente în crearea noii literaturi sovietice moldovenești, conducerea de partid a republicii nu slăbea controlul asupra organizației scriitoricești. La 31 octombrie 1950, noul prim-secretar al CC al PC(b)M, L. I. Brejnev, ia adresat o notă secretarului al PC(b)U M. A. Suslov, în care aborda chestiunea detașării în RSSM „pe un termen îndelungat a unui grup de scriitori moscoviți, pentru a acorda ajutor calificat tinerilor scriitori”, și cerea „să fie trimis la lucru permanent în calitate de secretar responsabil al Uniunii Scriitorilor din RSSM un scriitor cu experiență de muncă de conducere a organizațiilor scriitoricești” [35]. În nota de răspuns a conducerii USS din URSS se spunea că secretariatul USS din URSS intenționează să organizeze, în ianuarie 1951, prezentarea rapoartelor secretariatului USS din RSS Moldovenească și colegiului de redacție al revistei „Octombrie” și să invite la ședința respectivă membri ai secretariatului USS a Moldovei, membri ai colegiului de redacție al revistei „Octombrie” și un șir de scriitori moldoveni. În afară de aceasta, la sfârșitul lui ianuarie sau în februarie 1951, se preconiza organizarea la Chișinău a unei consfătuiri a tinerilor scriitori, pentru a discuta sarcinile la zi ale USS din RSSM în legătură cu hotărârea Secretariatului USS din URSS. Pentru a participa la această consfătuire și a le acorda ajutor scriitorilor moldoveni, se intenționa să fie trimisă de la Moscova o echipă din 3-4 scriitori, condusă de unul dintre membrii Secretariatului USS din URSS. Ca răspuns la rugămintea lui Brejnev cu privire la consolidarea conducerii organizației scriitoricești din RSSM cu un „venetic”, conducerea USS din URSS anunța că „nu are posibilitatea de a satisface dorința organizațiilor moldovenești de a-l detașa pe cineva dintre scriitorii moscoviți la Chișinău pentru muncă permanentă în calitate de secretar responsabil al USS din Moldova”. Dar, totodată, a fost făcută promisiunea de a detașa în anul 1951 la Chișinău un grup de scriitori pentru ajutor de creație (consultații) acordat scriitorilor tineri și începători, pe un termen de 11,5 luni. La 2 decembrie 1950, CC al PC(b)U a acceptat acțiunile preconizate de Secretariatul USS din URSS, considerând inoportun să recomande pentru funcția de secretar responsabil al USS din RSSM „a vreunui scriitor moscovit în timp ce în RSSM există destule cadre locale” [36]. Această hotărâre denotă că în general, în pofida criticii continue, la Moscova situația din organizația scriitoricească moldovenească era considerată cât se poate de stabilă și satisfăcătoare.

Procese similare se produceau și în alte uniuni de creație. Sarcina principală a Uniunii Artiștilor Plastici Sovietici din Moldova ținea de „reeducarea” plasticienilor care și-au făcut studiile în România și în alte țări. Constituind majoritatea în cadrul Uniunii, aceștia, în opinia autorităților, nu aveau „legături reale cu poporul moldovenesc…, își creau operele în cea mai mare parte doar pentru un anumit grup restrâns al clasei conducătoare. Faptul acesta a determinat apariția, în creația lor, a unor elemente specifice înzorzonării excesive, estetismului, individualismului, căci cercul oamenilor pentru care lucrau ei, nefiind interesat de crearea școlii naționale realiste în artă, favoriza doar dezvoltarea unor astfel de trăsături”. Erau criticate aparte în spiritul timpului „tendințele formaliste” din creația pictorilor. În acest context, în fața Uniunii Plasticienilor se punea sarcina „de a forma un colectiv unic de creație al plasticienilor, orientat spre reflectarea realistă a vieții Moldovei eliberate, capabil să renască tradițiile naționale pierdute și să afirme școala realistă” [37]. Cu acest scop, plasticienii erau implicați în diverse concursuri (de exemplu, în anul 1947 la concursul consacrat aniversării a 30a a revoluției din octombrie), lucrau pe bază de contracte încheiate cu Direcția pentru arte de pe lângă Consiliul de Miniștri al RSSM. Ce-i drept, rezultatele acestei munci nu au fost atât de semnificative cum se aștepta. Din cele 14 expoziții organizate în republică în anul 1952 și în prima jumătate a anului 1953, doar 5 au fost completate cu lucrări autentice ale plasticienilor. Celelalte, în majoritatea lor, reprezentau doar reproduceri de tablouri. Acest fapt se explica prin lipsa fondurilor necesare la Muzeul Republican de Arte [38]. „În arta plastică a Moldovei”, se menționa într-o notă a sectorului arte și literatură al CC al PC(b) din mai 1950, „se simte acut lipsa unor specialiști de înaltă calificare, capabili să creeze opere monumentale care să marcheze epoca” [39]. Această apreciere reflecta, probabil, situația forțelor artistice din republică, dar caracteriza și nivelul scăzut de cultură al lucrătorilor care conduceau intelectualitatea de creație.

La sfârșitul anului 1946 s-au produs schimbări în conducerea Uniunii Compozitorilor Sovietici din RSSM. Conducătorul acesteia, D.G. Gherșfeld, originar din RASS Moldovenească, care a condus în timpul războiului colectivul „Doina”, iar după război – Conservatorul din Chișinău, a fost demis din toate posturile pe care le ocupa, cu toate că era unicul membru de partid din Uniunea Compozitorilor din RSSM. După cum afirma Gherșfeld însuși în cererea sa adresată vicepreședintelui Consiliului de Miniștri al URSS, A. N. Kosâghin, în martie 1947, la CC al PC(b)M i s-a propus să-și prezinte demisia din funcția de director al Conservatorului pentru că „persoane de naționalitate evreiască în condițiile Moldovei nu se pot afla la munca de conducere pe frontul ideologic” [40]. În locul lui Gherșfeld, în calitate de președinte al conducerii Uniunii Compozitorilor a fost ales S. G. Neaga [41], autor al imnului RSS Moldovenești, al cantatei „Lenin – Stalin”, al imnului victoriei etc. Și alți compozitori moldoveni creau opere muzicale corecte din punct de vedere politic [42]. Un nou impuls ia fost dat campaniei pentru „puritatea” artei muzicale de către hotărârea CC al PC(b)U „Cu privire la fenomenele decadente în muzica sovietică” din 10 februarie 1948. Pentru a discuta această hotărâre, în RSSM a fost organizată o adunare republicană a compozitorilor. În afară de aceasta, după cum se spunea în raportul Biroului CC al PC(b)U pentru RSSM din septembrie 1948, „au fost luate măsuri pentru a curăța repertoriul de opere formaliste și primitive” [43].

Cenzurarea repertoriilor teatrelor și ale colectivelor muzicale era una dintre direcțiile importante ale activității conducerii de partid a RSSM. În anul 1944, în republică activau un teatru rus-moldovenesc și o filarmonică cu trei colective. În 1950 erau deja patru teatre. La Chișinău activau Teatrul Muzical-Dramatic Moldovenesc, Teatrul Dramatic Rus și Teatrul de Păpuși. În anul 1947 a fost înființat Teatrul Moldo-Rus din Bălți. În componența Filarmonicii de Stat, în anul 1950 activau cinci colective de creație – capela corală „Doina” (33 de persoane), un ansamblu de dans popular (55 de persoane), o orchestră de muzică populară (19 persoane), o orchestră simfonică (60 de persoane) și un grup de estradă [44].

După adoptarea hotărârii CC al PC(b)U „Cu privire la repertoriul teatrelor dramatice și măsurile de îmbunătățire a acestuia” din 26 august 1946, care era un element important al campaniei postbelice contra „prosternării” în fața Occidentului, teatrele și filarmonica din RSSM au fost supuse unui control minuțios. După cum denotă memoriul informativ al Comitetului Orășenesc de Partid Chișinău alcătuit în primăvara anului 1947, în cadrul campaniei de epurare a teatrelor, pe lângă faptul că a fost examinat detaliat repertoriul lor, au fost colectate informații despre fiecare artist și muzician (inclusiv datele privind originea lor etnică, comportamentul acestora în anii de ocupație etc.) [45]. În urma controalelor, din repertoriul Teatrului Rus au fost scoase spectacolele după piesele dramaturgului francez din secolul XIX E. Scribe și ale unui șir de autori sovietici. A fost retras din repertoriu și spectacolul după piesa lui A. N. Ostrovski „Dragoste târzie” cu următoarea motivare: „Interzis din cauza deformării de către regizor și un șir de interpreți a ideii principale a marelui dramaturg rus, din cauza tratării eronate a personajelor și a trivializării ideii lui Ostrovski”. În locul acestora în planul repertorial al Teatrului Dramatic Rus au fost incluse piese verificate ale unor autori sovietici, inclusiv „Pentru cei care sunt pe mare” de B. A. Lavreniov, „Liubov Iarovaia” de K. N. Treniov, „Chestiunea rusească” de K. M. Simonov, precum și câteva piese ale lui A. N. Ostrovski. La Teatrul Muzical-Dramatic Moldovenesc, din planul repertorial a fost scoasă piesa „Buzduganul fermecat” a lui L. Deleanu, „vinovată” de faptul că subiectul ei mitologic „îl abate pe spectator de la sarcinile arzătoare care stau în fața țării noastre”. La fel, conducerii teatrului i s-a recomandat să nu monteze spectacole după două piese clasice: „Căsătoria” lui N. V. Gogol și „Adevărul e bun, dar fericirea e mai bună” de A.N. Ostrovski, care, în opinia cenzorilor de partid, „fiind rupte de repertoriul contemporan, pot juca doar un rol negativ, deoarece spectatorul moldovean nepregătit de la țară poate trata aceste chipuri ca pe niște reprezentanți ai realității noastre contemporane” (trebuie apreciată în acest sens perspicacitatea funcționarilor de partid). Alte câteva piese, inclusiv „Nunta lui Figaro”, au nimerit în categoria celor „lipsite de idei” și au fost la fel interzise. În locul lor, în repertoriul Teatrului Muzical-Dramatic, după hotărârea CC al PC(b)U, au fost incluse piesa lui K.M. Simonov „Sub castanii din Praga”, opera lui P.P. Gulak-Artiomovski „Un zaporojean peste Dunăre” și baletul lui B. V. Asafiev „Cuconița-țărancă”. Cu montări din autori sovietici contemporani, în primul rând ale lui A. E. Korneiciuk, a fost „fortificat” și repertoriul Teatrului Moldovenesc Ambulant.

Nivelul cenzurii din această perioadă și forța obscurantismului ideologic erau caracterizate și de epurările produse la Teatrul de Păpuși. Piesa „O călătorie în țări ciudate” n-a fost permisă pentru reprezentare deoarece „Dulcenia” din această piesă se aseamănă cu un dulce tărâm al făgăduinței, aflat în contrapunere cu realitatea noastră, iar „Indisciplinia” îi poate îndemna pe copii doar la fapte urâte”. Teatrului i s-a propus să „refacă radical” acest spectacol.

Nu este de mirare că în aceste condiții celor mai radicale epurări au fost supuse numerele din repertoriul Filarmonicii de Stat, în primul rând cele de jazz. Au fost interzise ca fiind triviale și conținând „reprize dăunătoare din punct de vedere ideologic” numerele prezentatorilor. A fost interzisă interpretarea cântecului „Vioara” (muzica lui Max Helm), „în care este cântată Dunărea și dorința de a trece pe malul celălalt” etc. Capelei Corale de Stat „Doina” și cvartetului vocal li s-a recomandat să-și „îmbogățească repertoriul din contul cântecelor sovietice rusești și moldovenești, al cântecelor compozitorilor sovietici din republicile-surori”. Ca de obicei, pentru o mai bună însușire a noilor metode de creație, angajaților de la teatre și de la filarmonică li se recomanda să frecventeze lecțiile politice de la universitatea de marxism-leninism și de la diverse cercuri politice [46].

Cu mult mai proastă era situația privind asigurarea cu resurse materiale a teatrelor. Acestea erau finanțate prost. Erau mizerabile condițiile de muncă și de trai ale multor artiști. În anul 1948, îndeplinind hotărârea guvernului URSS cu privire la munca fără subvenții, în teatrele din republică a fost efectuată o reducere substanțială de cadre. Din cei 701 angajați de la cele cinci teatre din RSSM au fost concediați 231 [47]. Pentru anul 1950 teatrele aveau nevoie de subvenții de stat în valoare de 2,1 milioane de ruble. Dar demersurile autorităților moldovenești privind obținerea unor subvenții nu prea aveau efectul scontat [48].

Deopotrivă cu alte grupuri de populație, reprezentanții intelectualității de creație se aflau sub controlul organelor Securității de Stat. Caracterul acestui control este sugerat de nota informativă „Cu privire la existența unor materiale compromițătoare la adresa oamenilor de artă din RSSM”, întocmită de MSS al RSSM în mai 1947. În notă erau incluse date privind „petele întunecate” din biografiile unui grup mare de regizori, artiști, muzicieni, oameni de teatru – despre relațiile lor cu străinătatea, comportamentul lor în perioada ocupației, „afirmațiile antisovietice” etc. [49]. Materialele de acest fel puteau deveni în orice moment un pretext pentru represalii. Autoritățile erau foarte atente la diverse denunțuri anonime privind intelectualitatea de creație. Astfel, la 18 aprilie 1951 de la al PC(b)U la CC al PC(b)M a fost transmisă prin telefonogramă o declarație anonimă în care, deopotrivă cu scriitorii Bucov și Istru, era acuzată de relații antisovietice cea mai faimoasă cântăreață din RSSM, T. S. Ceban [50]. Autorul scrisorii, ascuns după semnătura „un grup de comuniști”, nu afirma doar că T. Ceban are relații de rudenie cu „membri activi și simpatizanți ai diverselor partide profasciste ale boierilor și românilor”, ci o și ofensa pe Ceban ca persoană [51]. În pofida tonului revoltător al scrisorii și al caracterului ei anonim, a fost ca de obicei efectuată verificarea faptelor. La 10 iulie 1951, secretarul CC al PC(b)M pentru ideologie Gorban a comunicat la Moscova că „verificarea na confirmat faptele” enunțate [52]. Astfel de denunțuri și verificările lor adumbreau viața multor oameni de cultură.

Note

[1] Российский Государственный Архив Социально-Политических Исследований (РГАСПИ – Arhiva de Stat de Istorie Social-Politică din Rusia). Ф. 573. Оп. 1. Д. 19. Л. 25.

[2] Istru Bogdan (Ivan Spiridonovici Bodarev) (1914-1993) – poet, autor al culegerilor „Glasul Patriei” (1946), „De la un mal la altul” (1958), „Versuri” (1966), membru de partid din 1947.

[3] Deleanu Liviu (Cligman Lipa Samuilovici) (1911-1967) – poet, autor de versuri lirice, de versuri pentru copii și al poemului despre eroii din Krasnodon „Tinerețe fără moarte”.

[4] Lupan Andrei (1912-1992) – în 1941 a absolvit Facultatea de Agronomie a Institutului Agricol din Chișinău. Fiind student, a aderat la Partidul Comunist Român aflat în ilegalitate; poet, academician al AȘ a RSSM (1961); membru de partid din 1956; în 1946-1960, președinte al Uniunii Scriitorilor din RSSM; în 1959-1971, secretar al Uniunii Scriitorilor din URSS, deputat al Sovietului Suprem al URSS (1954-1962), laureat al Premiului de Stat al URSS (1975), autor al culegerilor „Poezii” (1947), „Meșter Faur” (1958) ș.a.

[5] РГАЛИ (Российский Государственный Архив Литературы и Искусств – Arhiva de Stat a Literaturii și Artelor din Rusia). Ф. 631. Оп. 34. Д. 769. Л. 36-38.

[6] РГАЛИ. Ф. 631. Оп. 34. Д. 256. Л. 311.

[7] ГА РФ (Государственный Архив РоссийскойФедерации – Arhiva de Stat a Federației Ruse). Ф. Р7523. Оп. 40. Д. 92. Л. 19.

[8] РГАЛИ. Ф. 631. Оп. 34. Д. 769. Л. 40.

[9] De exemplu, în 1946 s-a iscat un conflict între un grup de scriitori (Deleanu, Lupan, Kahana, Bucov ș.a.) în legătură cu caracterul părtinitor al publicării operelor unor scriitori în ziarul „Moldova socialistă”. Istru, care era reprezentantul Uniunii Scriitorilor în această redacție, a fost eliberat din această funcție în februarie 1946 (AOSPRM – Arhiva Organizațiilor Social-Politice ale Republicii Moldova). F. 51. Inv. 4. D. 312. Fil. 24).

[10] Советская Молдавия. 1946. 5 октября; РГАЛИ. Ф. 631. Оп. 34. Д. 254. Л. 10-13.

[11] Vezi, de exemplu, memoriul informativ „Cu privire la unele lacune în creația lui Em. Bucov” pe care Istru l-a trimis CC al PC(b)M la sfârșitul anului 1946. Istru îl critica dur pe Bucov. În încheierea memoriului, Istru trăgea concluzia că deficiența cea mai serioasă a lui Bucov constă în faptul că „nu-i place critica, prea se ține de acest „eu”, mica gospodărie privată a sufletului nostru” (AOSPRM. F. 51. Inv. 4. D. 312. Fil. 211-215).

[12] AOSPRM. F. 2955. Inv. 1. D. 16. Fil. 23.

[13] РГАЛИ. Ф. 631. Оп. 34. Д. 163. Л. 1; Д. 769. Л. 41.

[14] РГАЛИ. Ф. 631. Оп. 34. Д. 256. Л. 32134.

[15] РГАСПИ. Ф. 17. Оп. 118. Д. 176. Л. 94-99.

[16] РГАСПИ. Ф. 573. Оп. 1. Д. 29. Л. 177.

[17] Vezi stenograma consfătuirii la AOSPRM. F. 2955. Inv. 1. D. 45.

[18] РГАЛИ. Ф. 631. Оп. 15. Д. 900. Л. 103106.

[19] Ipatenko Piotr Alexeevici (1904?) – membru de partid din 1927; în 1930, încadrat în activitatea propagandistică din RASSM; redactor la ziare ale unor secții politice și la unele ziare raionale; în 1937-1939, secretar responsabil al ziarului „Moldova socialistă”; în 19371941, redactor-șef al unui ziar într-o limbă străină pe lângă direcția politică a Districtului militar special Kiev; în timpul războiului a lucrat la diverse direcții politice; în 1944 1946 este asistent al șefului Direcției politice în problemele presei a Ministerului Afacerilor Externe al RSSM; în 1946-1948, șef al Secției consulare și de protocol, expert consultant al secției politice și prim-secretar al Ministerului Afacerilor Externe al RSSM; din 1948, secretar responsabil al Uniunii Scriitorilor Sovietici din RSSM.

[20] РГАЛИ. Ф. 631. Оп. 34. Д. 769. Л. 40-44.

[21]      Vezi, de exemplu, stenograma adunării USS din RSSM din 67 aprilie 1949 (AOSPRM. F. 2955. Inv. 1. D. 66).

[22] РГАЛИ. Ф. 631. Оп. 15. Д. 1007. Л. 107-108.

[23]      Ponomari Fiodor Mironovici (1919-1968) – scriitor și poet, a debutat cu poemul „Cucoana și argatul” (1940), participant la Marele Război pentru Apărarea Patriei, a fost grav rănit. Din 1945 a lucrat în redacția ziarului „Moldova socialistă” din Chișinău. Autor al culegerilor de versuri „Baștina fericirii” (1959), „Luceferii pământului” (1962) și al unor culegeri de proză.

[24] РГАЛИ. Ф. 631. Оп. 34. Д. 769. Л. 47-70.

[25] РГАЛИ. Ф. 631. Оп. 34. Д. 769. Л. 71-72.

[26] Aici și în continuare „materialele compromițătoare” privind scriitorii moldoveni sunt preluate din memoriul MSS din 15 iulie 1952 (АМНБ РМ – Архив Министерства Национальной Безопасности Республики Молдова – Arhiva Ministerului Securității Naționale a Republicii Moldova). Ф. 2. Оп. 2. Д. 30. Л. 69-81).

[27] АМНБ РМ. Дело со спецсообщениями, возвращенными из ЦК КП(б)М за 1946 г. Т. 1. Кор. 3. Л. 67; Дело с докладными записками и справками, возвращенными из ЦК КП(б)М за 19461948 гг. Кор. 5. Л. 173175, 225-231.

[28] Iachir Iancl (Iacov Iosifovici) (1908-1980) – scriitor de limbă idiș; s-a născut în Basarabia; a absolvit gimnaziul ebraic din Chișinău. La începutul anilor ‘30 a lucrat la unele publicații literare din București. După anexarea Basarabiei la URSS, s-a manifestat activ ca scriitor sovietic. În anii războiului s-a evacuat în Uzbekistan, unde a lucrat ca director de școală. După război a revenit la Chișinău, unde a funcționat în redacțiile unor ziare moldovenești și la Editura „Cartea Moldovenească”, a scris proză în idiș. În anul 1949 a fost arestat și condamnat la 10 ani de detenție; în 1955 a fost eliberat și reabilitat. În anii 1955–1971 a locuit la Chișinău, a scris articole și corespondențe pentru ziare și reviste moldovenești, a publicat povestiri și eseuri în periodice evreiești din URSS, Polonia și Franța. În 1972 s-a stabilit în Israel.

[29] Sacțier Motl (19071987), poet, dramaturg, a scris în idiș. Pentru prima dată versurile lui Sacțier au fost publicate în revista „Idiș” (București) în 1928; în același an și-a început studiile la seminarul pedagogic din Viena; în 1929 a plecat la Paris, a lucrat la o uzină și a scris; în 1931 a revenit în România, unde a funcționat la reviste literare și a publicat versuri. În 1940 s-a stabilit în RSSM, a participat la înființarea teatrului evreiesc de stat din RSSM (Chișinău), a devenit secretar literar al acestuia, a scris o piesă. La începutul războiului s-a evacuat împreună cu teatrul în Asia Mijlocie, a fost mobilizat în Armata Roșie și în decursul unui an și-a satisfăcut serviciul într-un batalion de construcții. După război a lucrat la teatrul din Cernăuți. În 1949 a fost arestat și condamnat la detenție; în 1955 este reabilitat. După eliberarea din detenție a funcționat la Cernăuți și la Chișinău ca regizor de teatru, a scris piese, versuri și schițe. În 1972 s-a stabilit în Israel.

[30] Gaisiner (Rivchin Herț) (1908-1951) – a publicat în presa din București și Varșovia; conform unor date, a murit într-un lagăr.

[31] РГАСПИ. Ф. 573. О. 1. Д. 39. Л. 81, 83.

[32] РГАЛИ. Ф. 631. Оп. 34. Д. 254. Л. 30.

[33] РГАЛИ. Ф. 631. Оп. 34. Д. 769. Л. 73.

[34] Культура Молдавии за годы Советской власти. Т. 2. Ч. 1. С. 411.

[35] РГАСПИ. Ф. 17. Оп. 132. Д. 409. Л. 232; AOSPRM. F. 51. Inv. 9. D. 266. Fil. 152.

[36] РГАСПИ. Ф. 17. Оп. 132. Д. 409. Л. 233-236.

[37] РГАСПИ. Ф. 573. Оп. 1. Д. 19. Л. 34-36 об.

[38] РГАЛИ. Ф. 962. Оп. 11. Д. 232. Л. 15.

[39] Культура Молдавии за годы Советской власти. Т. 2. Ч. 1. С. 409.

[40] РГАЛИ. Ф. 962. Оп. 3. Д. 1682. Л. 1720.

[41] Neaga Ștefan (Stepan Timofeevici) (1900-1951) – compozitor, om emerit al artelor din RSSM, laureat al Premiului „Stalin” (1950), autor de simfonii, al cantatei consacrate aniversării a 25-a a RSS Moldovenești, al oratoriului „Cântecul renașterii”.

[42] РГАСПИ. Ф. 573. Оп. 1. Д. 19. Л. 30; Д. 16. Л. 85.

[43] РГАСПИ. Ф. 17. Оп. 118. Д. 166. Л. 124.

[44] Культура Молдавии за годы Советской власти. Т. 2. Ч. 1. С. 408.

[45] РГАСПИ. Ф. 573. Оп. 1. Д. 19. Л. 24-40.

[46] РГАСПИ. Ф. 573. Оп. 1. Д. 19. Л. 24-40.

[47] РГАЛИ. Ф. 962. Оп. 3. Д. 1812. Л. 12.

[48] Культура Молдавии за годы Советской власти. Т. 2. Ч. 1. С. 409; РГАСПИ. Ф. 17. Оп. 132. Д. 414. Л. 241-243.

[49] АМНБ РМ. Дело с докладными записками и справками, возвращенными из ЦК КП(б)М за 1946-1948 гг. Л. 176-183.

[50] Ceban Tamara Savelievna (1914-1990) – cântăreață (soprană, a absolvit în 1946 Conservatorul din Chișinău, din 1945, solistă la radioul moldovenesc; din 1951, solistă la Filarmonica Moldovenească; din 1973 predă canto la Institutul de Arte din Chișinău; artistă a poporului din URSS (1960), laureat al Premiului „Stalin” (1950), distinsă cu Ordinul „Lenin” și alte două ordine, deputat în Sovietul Suprem al URSS în anii 1950-1962.

[51] AOSPRM. F. 51. Inv. 10. D. 128. Fil. 69.

[52] AOSPRM. F. 51. Inv. 10. D. 128. Fil. 64.

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...