[ X ]
[ X ]
[ X ]
Breaking news8 Iulie 2020 11:15

Precizările PAS privind condițiile în care sunt gata să voteze modificările la buget

Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi a anunțat că, PAS va vota modificările la buget prin procedura obișnuită în Parlament, cu condiţia includerii în Buget a ajutoarelor care să reducă sărăcia şi să compenseze veniturile oamenilor, pierdute în timpul carantinei, informează TRIBUNA.  

„În special vom insista pe:

  • subvenţionarea salariilor pentru angajaţii din domeniile cele mai lovite de criză (150 milioane lei)
    (restaurante, cafenele, hoteluri, săli de nunţi, pensiuni, tabere de vara – HORECA)
  • compensarea pierderilor din agricultură cu 300 de milioane lei
  • alocarea banilor pentru efectuarea a 5000 de teste pentru COVID pe zi.

Aceste acțiuni costă circa 600 milioane de lei și pot fi finanțate dacă se taie din cheltuielile ineficiente ale autorităților publice. În buget rămân sute de milioane de lei pentru reparații de clădiri, procurarea de mobilă, computere, studiu de fezabilitate pentru încă două aeroporturi, și alte cheltuieli care nu sunt prioritare pe timp de criză”, a scris Popșoi, pe o rețea de socializare.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...