[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important1 Iulie 2020 06:00

Declarație: „Probabil, regulamentul de funcționare al Parlamentului ar trebui schimbat și incluse sancțiuni la părăsirea fracțiunii parlamentare”

Jurnalistul Victor Nichituș califică plecarea deputatului Ștefan Gațcan din fracțiunea PSRM drept o ironie politică cu adresă directă, informează TRIBUNA.

„Partidul Socialiștilor a investit multe resurse în alegerile de pe circumscripţia uninominală Hânceşti pentru a asigura victoria lui Gațcan. Amintesc că deputatul a fost ales într-un proces electoral desfășurat în plină pandemie de coronavirus. Trei luni i-au trebuit socialistului Gațcan să treacă la adversar. Foștii colegi ai lui Gațcan afirmă că plecarea acestuia a fost stimulată financiar. Dar, afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare. Gestul deputatului Gațcan confirmă însă că declarațiile parlamentare de condamnare a traseismului politic nu ajută. Declarațiile trebuie urmate de adoptarea unor regulamente. Probabil, regulamentul de funcționare al Parlamentului Republicii Moldova ar trebui schimbat și incluse sancțiuni la părăsirea fracțiunii parlamentare. Dar, nu poți interzice unui ales al cetățenilor să voteze cum vrea el ori să se afle, sau nu, în fracțiunea în care dorește. E scris în Constituţie”, scrie Nichituș, într-o postare pe o rețea de socializare.

Potrivit lui, comentatori politici bucureșteni afirmă că în luna septembrie a acestui an ar trebui instaurat un alt Cabinet de Miniștri, unul care să administreze alegerile prezidențiale.

„Altfel, spun ei, câștigă Dodon. Comentatorii români îndeamnă formațiunile politice conduse de Maia Sandu/Andrei Năstase să facă alianță cu Pro-Moldova și Partidul Șor: “Oricum, după compromisul făcut cu Kozak, niciun alt gest politic nu va fi un compromis mai mare”. Ceea ce înseamnă că, pentru demiterea Guvernului Chicu, se acceptă orice vot, inclusiv cel venit din partea traseiștilor politici, inclusiv cel compromis de Kozak. A la guerre, comme a la guerre: orice e permis. Fără echilibru, caracter, reponsabilitate ori valori tradiționale. Doar că, eterna problemă a clasei politice moldovenești ține exact de război, unul al lipsei de calitate și caracter, al lipsei de cultură la cei care ajung să facă politică. Un război civilizațional, căci anume cei lipsiți de principii sunt executorii cei mai buni ai structurilor care își poartă bătăliile între Prut și Nistru. Războiul proxy care este în desfășurare acum nu cere caracter ori responsabilitate. Cetățenii obișnuiți, care gândesc cotidian, din salariu în salariu, sunt victime colaterale. Cu atât mai rău pentru noi”, a mai scris Nichituș.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...