[ X ]
[ X ]
[ X ]
Breaking news30 Iunie 2020 14:30

Ștefan Gațcan: „Orice decizie de aflare în Parlament sau părăsire, o voi lua personal”

Fostul deputat socialist, acum – membru al grupului parlamentar „Pro Moldova”, Ștefan Gațcan, în cadrul unei conferințe de presă, a vorbit despre unele intimidări din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), informează TRIBUNA.

În acest fel, Gațcan s-a adresat foștilor colegi de partid. „Eu stimez foarte mult colegii din PSRM. Vă rog frumos să nu veniți cu atacuri, aceasta nu mă motivează să iau altă decizie. Decizia îmi aparține mie. Orice decizie de aflare în Parlament sau părăsire, o voi lua personal”, a precizat Gațcan.

Liderul grupului, Andrian Candu, la rândul său, a spus că astăzi au început unele intimidări și au fost și câteva incidente. „Nu am sa dau nume”, a comunicat liderul.

Totodată, el a venit cu un mesaj către „persoanele care și-au permis astăzi să încalce legea”: „Nu treceți liniile roșii, deoarece noi nu vom tolera”.

Un alt deputat al grupului, Vladimir Cebotari a declarat că vor face o sesizare către organele de drept pentru a fi luate unele măsuri. „Avem înregistrări suficiente: video și audio”, a conchis el.

Mihaela Conovali 

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...