[ X ]
[ X ]
[ X ]
Breaking news30 Iunie 2020 14:00

PAS: Sistemul de sănătate este, în mod cert, cel mai afectat de criză în legătură cu pandemia

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) susține că, sistemul de sănătate este, în mod cert, cel mai afectat de criză în legătură cu pandemia, informează TRIBUNA.

„Autoritățile nu s-au mobilizat la timp ca să poată asigura sistemul cu echipamente de protecție, dispozitive medicale necesare, standarde și protocoale – primele respiratoare procurate centralizat au ajuns în spitale abia în luna mai, peste 50% din măștile medicale procurate de autoritățile centrale sunt de calitate proastă, iar protocolul național pe COVID-19 a fost aprobat abia la 30 martie 2020, unele standarde lipsind și până acum”, scrie PAS, într-o postare pe o rețea de socializare.

Potrivit PAS, în comparație cu țările din regiune, autoritățile centrale au efectuat foarte puține teste la 1 mln. de populație.

„Dar, partea și mai periculoasă a fost că mesajele transmise populației și comunicarea zilnică a fost foarte controversată, oamenii fiind induși în eroare de mesaje care se contraziceau în permanență, iar iresponsabilitatea primelor persoane în stat, comportamentul acestora, în totalitate contrar celui recomandat de autoritățile sanitare, a dus și mai mult la răspândirea virusului. Comisia excepțională de sănătate publică a instituit plata pentru prejudiciu de boală egală cu 16 mii lei pentru personalul medical care a suportat infecția, dar la moment plățile nu se alocă tuturor, astfel umilind încă o dată medicii și așa supuși unei situații de stres. Măsurile pe care le propunem noi se concentrează pe reducerea presiunii mari asupra sistemului medical și creșterea substanțială a investițiilor în sănătate, pentru ca sectorul să poată să facă față situației curente, dar și să fie pregătit pentru viitoarele posibile situații de urgență”, se mai spune în postare.

În video-ul de mai jos, PAS propune mai multe soluții imediate.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...