[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important28 Iunie 2020 10:00

TOP-10 cărţi recomandate politicienilor din Moldova în pragul unei noi crize politice

O nouă criză politică în Moldova prinde contur cu fiecare zi. Şi deoarece politicienii în astfel de momente sunt mai predispuşi la greşeli decât de obicei, TRIBUNA a decis să le recomande 10 cărţi, care i-ar putea face să privească puţin cu alţi ochi lumea din jur şi propriile acţiuni.

1). Robert Penn Warren – All the King’s Men

O carte foarte utilă politicienilor care pun accent pe „compromatul” pe oponenţi şi care cred că, odată ce-şi neutralizează duşmanii, nimic nu-i mai poate opri. Astfel de politicieni primesc lovitura atunci când se aşteaptă cel mai puţin, iar finalul pentru ei e unul tragic.

2). Gabriel Garcia Marques – Toamna Patriarhului

Poţi obţine totul în politică, dar, dacă nu trăieşti corect, aceasta nu te poate salva de o moarte în mizerie şi singurătate, chiar dacă mori în propriul palat. Trist, dar util pentru politicienii noştri.

3). Mario Vargas Liosa – Cinci colţuri

Cartea e recomandată în special politicienilor cu apucături dictatoriale, care cred că cea mai bună formulă e să conduci „cu o mână de fier”, scuipând pe democraţie. Apropo, e recomandată şi politicienilor tentaţi „să dea cu bâta în cap jurnaliştilor”. Neutralizând un jurnalist, nici pe departe nu-ţi rezolvi problemele. Din contra, ele se înmulţesc, iar finalul e tragic pentru acest gen de politicieni.

4). Chuck Palahniuk – Bântuiţii

Ar fi un bun exerciţiu de imaginaţie pentru politicienii noştri. Ce-ar fi dacă, ca şi eroii romanului lui Palahniuk, care-şi doreau cu orice preţ să ajungă celebri,  şi politicienii noştri ar fi închişi toţi în aceeaşi încăpere pentru câteva săptămâni, fără mâncare. Ar ajunge şi la acte de canibalism?

5). Thornton Wilder – Puntea Sfântului Ludovic

În romanul lui Wilder, podul dintre Lima și Cuzco se rupe în momentul în care pe el treceau cinci persoane. Nu s-a rupt când pe acolo au trecut sute de persoane, ci anume în momentul în care treceau cinci oameni. În Parlament avem cinci partide cu cinci lideri cunoscuţi. Nu credeţi că ei se află acum pe un fel de pod al Sfântului Ludovic. Apropo, cred că politicienilor noştri le-ar plăcea dilema eroului romanului Juniper: Fie trăim la întâmplare și murim la întâmplare, fie trăim după un plan și murim după un plan.

6). Alexandr Soljeniţân – Primul cerc

Dincolo de multe alte învăţături importante pe care le oferă romanul lui Soljeniţân, cred că pe politicienii noştri, în cazul de faţă, acesta trebuie să-i înveţe un lucru – respectul faţă de intelectuali. Intelectualii trebuie preţuiţi şi să li se creeze condiţii să făurească, dar nu impuşi să-şi folosească capacităţile după bunul plac al cuiva.

7). Ken Kesey – Zbor de-asupra unui cuib de cuci

Dezbaterile politice de la noi de multe ori amintesc de o casă de nebuni. Şi chiar dacă sensul şi mesajul ascuns al romanului lui Kesey e altul, ar fi bine dacă politicienii noştri măcar uneori ar încerca să se privească dintr-o parte şi să înţeleagă că pentru mulţi alegători ei sunt un fel de pacienţi de la casa de nebuni. Poate că aceasta i-ar determina să-şi schimbe comportamentul.

8). William Styron – Daţi foc acestei case

În acest roman al său, Styron reuşeşte mai bine ca oricând să nuanţeze formele de manifestare ale binelui şi răului. Ar fi util şi pentru politicienii noştri să ştie să facă acest lucru, pentru că, până la urmă, acţiunile lor se răsfrâng asupra noastră, a cetăţenilor.

9). Mihail Bulgacov – Maestrul şi Margareta

Când clasa politică e de cea mai proastă calitate, iar intelectualitatea degradează continuu, se întâmplă inevitabilul – printre oameni vine diavolul cu suita sa. Stimaţi politicieni, poate vă opriţi la timp, căci, nu de alta, dar mâine-poimâne pe străzile Chişinăului se vor plimba Woland, Koroviev/Fagotto, Behemoth, Azazello, Abadonna, vrăjitoarea Hella etc.

10). Cezar Petrescu – Duminica Orbului

Ce ar trebui să înţeleagă politicienii din această carte? Că minuni nu există şi că oamenii sunt cei care sunt. Poţi să-ţi faci iluzii câte vrei, dar nici realitatea nu trebuie ignorată. Căci, vine „duminica orbului” când fiecare dintre noi ne trezim faţă-n faţă cu trista realitate.

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...