[ X ]
Breaking news24 Iunie 2020 15:00

Platforma „DA”: A fost adoptat amendamentul la Legea 276 cu privire la principiile de subvenționare în agricultură și mediul rural

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari,  vicepreședinte al Platformei „Demnitate și Adevăr”, anunță că a fost adoptat amendamentul la Legea 276 cu privire la principiile de subvenționare în agricultură și mediul rural, transmite TRIBUNA.

În cadrul unor declarații de presă, Alexandru Slusari a menționat că subiectul a fost discutat în cadrul Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară și aprobat amendamentul cu 6 voturi pro și 2 contra.

„Mă bucur că a fost aprobat amendamentul fracțiunii Platforma „DA”, prezentat de mine, care schimbă esențial situația cu finanțarea fondului de subvenționare în agricultură. „DA” a a propus ca 3% din cheltuielile bugetare să fie anual alocate pentru fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediul rural. Începând cu 2021 în bugetul de stat urmează să fie alocate resurse financiare în această proproție”, a spus Alexandru Slusari.

Proiectul urmează a fi discutat în plenul Parlamentului pentru a fi aprobat în două lecturi.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...