[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important4 Iunie 2020 08:45

PLDM a decis convocarea Consiliului Politic Național. Ce s-a stabilit în privința alegerilor prezidențiale

La 3 iunie curent a avut loc ședința Biroului Permanent Central (BPC) al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), informează TRIBUNA.

Biroul a operat modificări la bugetul partidului pentru anul în curs și a aprobat o serie de completări la Regulamentul Organizației de Tineret a PLDM. De asemenea, Biroul a decis convocarea Consiliului Politic Național al partidului pentru data de 20 iunie curent.

Membrii BPC al PLDM au făcut o analiză a situației social-politice și economice din Republica Moldova și a adoptat pe marginea acestui subiect o declarație cu următorul conținut:

„Republica Moldova se confruntă cu o criză profundă în toate domeniile vieții sociale. Guvernat de sus până jos de coaliția PSRM-PDM, statul nostru este expus unor vulnerabilități fără precedent și riscă să ajungă în pragul falimentului.

Actuala putere a demonstrat, mai ales în perioada stării de urgență, că nu are nicio legitimitate în fața poporului.

Președintele Dodon s-a folosit de starea de urgentă pentru a-și face campanie electorală și pentru a promova, deschis și pe toate căile, interesele Federației Ruse în Republica Moldova, în dauna Interesului Național. Acordul de asociere cu Uniunea Europeană a fost pus pe linie moartă. Coaliția de guvernare încearcă să schimbe vectorul de dezvoltare a țării.

Guvernul Chicu a eșuat atât în lupta cu pandemia de coronavirus, cât și în realizarea obiectivelor sale imediate. În schimb, a excelat prin imixtiuni în activitatea APL, prin declarații și acțiuni menite să deterioreze relațiile cu cei mai importanți partenerii de dezvoltare și, în primul rând, cu România.

Măsurile aplicate de guvern pentru combaterea coronavirusului s-au dovedit a fi ineficiente, iar dinamica îmbolnăvirilor și a deceselor de Covid-19 se menține în continuare la un nivel alarmant. În timp ce în majoritatea țărilor situația revine la normal, Republica Moldova devine o zonă roșie de contaminare. Suntem pe primul loc ca număr de medici și personal sanitar infectați. Astfel, s-a dovedit că avem un sistem de sănătate total nepregătit pentru situații de urgență, iar neglijarea constantă a acestui domeniu de către guvern ne costă și ar putea să ne coste și în viitor multe vieți omenești.

În domeniul justiției, nu se mișcă nimic. Lupta cu marea corupție s-a încheiat înainte de a se începe. Despre miliardul furat nu mai vorbește nimeni. Justiția este îngenuncheată, iar marii corupți sunt în continuare protejați.

Pe plan economic, Republica Moldova se îndreaptă vertiginos spre un colaps total. Veniturile la buget scad considerabil. Gaura bugetară se extinde. Relațiile cu creditorii străini sunt deteriorate. Rata șomajului crește. Dar, chiar și în aceste condiții, regimul Dodon continuă să trăiască pe picior larg, repară monumente sovietice, participă la parada militară de la Moscova, irosind fără rost banii publici pe propagandă și acțiuni cu tentă electorală.

PLDM consideră că pentru depășirea acestei crize și pentru relansarea parcursului european este imperios necesar ca toate forțele politice pro-europene și întreaga societate să acționeze solidar și concertat la alegerile prezidențiale din noiembrie. Câștigarea acestui scrutin și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate ar crea premise reale pentru debarcarea actualului regim politic marionetă”.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...