[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important23 Mai 2020 15:15

Andrei Năstase: Platforma DA a decis în forurile sale statutare că este pregătită să-și asume guvernarea, la nivel de Prim-ministru  și cu un Cabinet de miniștri complet

Platforma Demnitate şi Adevăr a anunțat de curând că ar putea să-și asume guvernarea. În context, liderul formațiunii, Andrei Năstase a explicat ce înseamnă acest lucru, dar şi dacă e vorba de un guvern format exclusiv din membrii Platformei DA sau un guvern comun cu PAS, un Premier de la Platforma DA sau de la PAS, informează TRIBUNA.

“Da, Platforma DA a decis în forurile sale statutare că este pregătită să-și asume guvernarea, la nivel de prim-ministru și cu un cabinet de ministri complet. Acest lucru înseamnă că noi suntem consecvenți. Republica Moldova este în pragul unui colaps generalizat, este nevoie de un guvern nou, democratic, pro-european. Am propus o abordare în trei etape distincte. Platforma DA va pune în dezbatere publică și în parlament un set de legi care derivă din Declarația adoptată în iunie, anul trecut de legislativ prin care Republica Moldova a fost declarată stat capturat. Apelul nostru public va fi făcut către deputații din Parlamentul Republicii Moldova. Ei vor lua act de acest set de legi care va garanta că, dacă vor fi votate, vor transfera cu adevărat puterea poporului și nu unui alt grup oligarhic. Dacă legile vor fi votate, înseamnă că există în Parlament o majoritate calificată care dorește eliberarea Moldovei din întuneric, sărăcie și corupție generalizată. Această etapă depășită, aceiași majoritate poate vota căderea guvernului Chicu și instalarea unuia cu adevărat reformator. Acel set de legi trebuie implementat cu maximă rapiditate, iar Platforma DA își asumă această misiune. Din guvern pot face parte oameni din întreaga noastră societate, dar vor fi profesioniști desăvârșiți în domeniile lor de activitate, oameni integri, adevărate caractere. Vom numi acest guvern, „guvernul Salvării Naționale”, așa că din componența acestuia vor face parte doar oameni cu adevărat dedicați Moldovei și cauzei de democratizare a societății noastre. Când vom ajunge la această etapă, dacă vom ajunge, transparența cu care se va forma acest guvern va fi, credeți-mă, un exercițiu istoric de transparență, corectitudine și responsabilitate. Nimic, dar absolut nimic, nu va mai fi așa cum a fost în Moldova în ultimii 30 de ani, când politicul a tranzacționat funcții, interese și capital și nu s-a preocupat deloc de ceea ce este cu adevărat important: bunăstarea oamenilor și edificarea statului de drept. Pentru că s-a făcut mereu la fel, iată unde am ajuns. Platforma DA va proceda așa cum se procedează în lumea civilizată, nu altfel. Pentru noi este important să scoatem Moldova la lumină, ne interesează mai puțin meschinele calcule politice. Fără să fiu patetic, vă spun foarte simplu că pentru noi importante sunt viitoarele generații, nu viitoarele alegeri”, a spus Năstase, în cadrul unui interviu pentru deschide.md.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...