[ X ]
[ X ]
[ X ]
Interviu20 Mai 2020 08:30

(INTERVIU) Iurie Chiorescu: „Îmi doresc ca FISM să rămână un partener de încredere atât pentru instituțiile statului, cât și pentru toți partenerii de dezvoltare ai RM”

În cadrul unui interviu pentru CURENTUL, directorul Fondului de Investiții Sociale în Moldova (FISM), Iurie Chiorescu, a vorbit despre activitatea sa timp de un an în cadrul instituției, care au fost primele sale acțiuni, ce proiecte s-au realizat, la ce proiecte se lucrează acum, cu ce dificultăți se ciocnește instituția, dar și care sunt planurile de viitor.

CURENTUL: Dle Chiorescu, s-a împlinit un an de la venirea Dvs. în fruntea FISM. Cum a fost acest an?

Iurie Chiorescu: Cu câteva luni înainte de a veni în funcție, prin Hotărîrea nr. 1188, Guvernul a aprobat Statutul nou al instituției. FISM a devenit instituție publică ceea ce a adus noi provocări în activitate, în mod special mă refer la unele proceduri aplicate în procesul de implementare a proiectelor finanțate de diverși donatori.

În contextul schimbărilor provocate de situația politică din țară, vorbesc de anul electoral (alegeri parlamentare și locale). În special, alegerile locale în cadrul cărora sau schimbat mulți reprezentanți ai administrațiilor publice locale: președinți de raioane, primari, consilieri locali și raionali, etc., care nu au avut experiență anterioară de participare în proiectele finanțate din sursele gestionate de IP FISM, nu cunosc procedurile și au nevoie mare de consultații și instruiri din partea echipei IP FISM.

Dar și faptul că s-au perindat 3 guverne la Guvernare ceea ce a dus la schimbarea inclusiv a cadrelor cu memorie instituțională din cadrul Ministerelor și altor instituții partenere ale IP FISM, implicați în diferite activități, ca exemplu: comisii de evaluare.

Pot spune că a fost un an dificil nu doar pentru mine în calitate de conducător al acestei instituții, dar și pentru toată echipa IP FISM, dar totuși mă bucur că am reușit să obținem rezultate bune la finalizarea unor sub-proiecte și inițierii implementării altor subproiecte.

C: Care au fost primele Dvs. acțiuni în noua funcție?

I.C.: Fiind deputat în Parlament, am avut informații despre activitatea Fondului, proiectele implementate. Din prima zi am încercat să identific dificultățile cu care se confruntă instituția, care sunt necesitățile la capitolul consolidare instituțională, dacă există sau nu restanțe la implementarea subproiectelor gestionate de IP FISM.

C: Care realizări din acest an le considerați cele mai importante?

I.C.: Pe parcursul acestui an, IP FISM a avut în derulare mai multe proiecte: unele deja erau lansate la ziua când am venit în funcție, altele – au fost lansate în perioada aflării mele la cârma acestei instituții.

În acest an am avut mai multe proiecte finanțate. În cadrul Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României pentru instituţiile preşcolare din Republica Moldova – am reușit să finalizăm procedura de achiziție și să identificăm contractorul pentru sub-proiectului „Lucrări de construcție a blocului de studii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”” din mun. Comrat, UTAG, cu prețul total al contractului de 20 051 381,08 lei.

Am reușit să finalizăm cu brio Proiectul „Infrastructura socială și eficiență energetică” Faza II finanțat în cadrul Cooperării Financiare Germane cu Republica Moldova de Banca Germană de Dezvoltare „Kreditanstalt für Wiederaufbau“ (KfW);

În cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” finanțat de Banca Mondială în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, am reușit să inițiem implementarea a următoarelor sub-proiecte:

1) Lucrări civile la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”” din or. Cimișlia
2) Lucrări civile la Liceul Teoretic „Ștefan Holban”” din s. Cărpineni, r-nul Hîncești
3) Lucrări civile la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”” din or. Anenii Noi
4) Lucrări civile la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”” din mun. Strășeni
5) Lucrări civile la Liceul Teoretic „Alexandru Agapie”” din s. Pepeni, r-nul Sîngerei
6) Lucrări civile la Liceul Teoretic „Axentii Doljnenko”” din or. Vulcănești, UTAG
7) Lucrări civile la Liceul Teoretic „Andrei Vartic”” din or. Ialoveni
8) Lucrări civile la Liceul Teoretic „Petru Rareș”” din or. Soroca
9) Lucrări civile la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”” din or. Rezina.

Din Bugetul de stat în anul 2019 au fost alocate surse financiare în valoare de 5 mln. lei pentru proiectele de renovare/construcţie a blocurilor sanitare în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, care am reușit să le gestionăm și implementăm cu succes.

C: Ce nu a mers bine în anul ce a trecut?

I. C.: Cea mai mare problemă sunt procedurile birocratice impuse insclusiv de donatori și care îngreunează procesul de lucru, mai ales în situații când trebuie de primit decizii prompte, dar este necesară aprobarea donatorilor sau instituțiile statului care durează în timp.

Au existat deficiențe la implementarea sub-proiectului Lucrări civile la Gimnaziul „Mihai Eminescu”” din or. Telenești, însă datorită profesionalismului colegilor am depășit cu succes situația creată fiind încheiat un nou contract pentru lucrările nefinisate, care va fi finalizat până la începutul unui nou an de studii.

C: Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă FISM la moment?

I.C.: FISM este instituție publică cu autonomie financiară. Aceasta însemnă că durabilitatea instituției depinde mult de existența proiectelor finanțate din surse externe și interne. Dar având în vedere experiența FISM și rezultatele bune apreciate de donatorii internaționali, sperăm că multe programe finanțate la moment (de Guvernul României, Banca Germană de Dezvoltare KfW, Banca Mondială) vor avea o continuitate, iar partenerii de dezvoltare ai Republica Moldova vor susține implemenaterea mai multor proiecte care vor contribui esențial la sporirea calității vieții populației din localitățile rurale și urbane, creând acces la servicii sociale îmbunătățite.

C: Ce proiecte importante are acum FISM pe agendă?

I. C.: În cadrul Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României pentru instituţiile preşcolare din Republica Moldova – la moment gestionăm sursele financiare din tranșa 3 în sumă de 3 mln. euro destinată pentru renovarea/dotarea a 246 de grădinițe de copii.

În cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” finanțat de Banca Mondială în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, urmează să finalizăm implementarea a 11 subproiecte și lansarea subproiectelor:

1) Lucrări civile la Liceul Teoretic „Ion Pelivan” din s.Răzeni, r-nul Ialoveni;
2) Lucrări civile la Liceul Teoretic „Aleco Russo” din s.Cojușna, n-nul Strășeni.

În Bugetul de stat pentru anul 2020 sunt alocate surse financiare în valoare de 5 mln. lei pentru proiectele de renovare/construcţie a blocurilor sanitare în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, pe care intenționăm să le implementăm până la finele anului.

C: Ce așteptări aveți de la anul 2020? Cum credeți ca va fi acesta pentru FISM?

I.C.: Anul 2020 va fi un an foarte complicat în contextul situației epidemiologice din țară și în toată lumea. Starea excepțională a impus restricții din cauza cărora șantierele obiectelor renovate au un regim special de lucru. E complicat pentru contractori să lucreze în asemenea condiții, dar fac față provocărilor.

Totodată, suntem la etapa de evaluare a subproiectelor care vor fi renovate sau/și dotate din grantul Guvernului României. Ne dorim ca în acest an să lansăm procedurile de licitație la toate sub-proiectelor finanțate din acest Grant, ba chiar mai mult să finalizăm cu succes implementarea la cea mai mare parte din ele.

În cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” finanțat de Banca Mondială în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, ne dorim inițierea lucrărilor de construcție la sub-proiectele:

1) Lucrări civile la Liceul Teoretic „Ion Pelivan” din s.Răzeni, r-nul Ialoveni;
2) Lucrări civile la Liceul Teoretic „Aleco Russo” din s.Cojușna, n-nul Strășeni.

C: Ce planuri de viitor aveți?

I.C.: Pe lângă finalizarea cu succes a tuturor sub-proiectelor inițiate și gestionate de IP FISM, o provocarea pentru noi este identificarea și atragerea fondurilor noi pentru implementarea altor proiecte sociale cu impact major în Republica Moldova.

C: Cum ați vrea să arate FISM la finele mandatului Dvs.?

I.C.: Îmi doresc ca finele mandatului IP FISM să rămână un partener de încredere atât pentru instituțiile statului, cât și pentru toți partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, care să fie capabil să gestioneze orice proiecte menite să îmbunătățească calitatea vieții concetățenilor noștri.

C: Vă mulțumim!

www.curentul.md

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...