TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 18 mai 2019.
Andrei Năstase – la mitingul PNL România
Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, co-președinte al Blocului ACUM, a participat la cel mai mare miting al PNL România, în cadrul căruia a îndemnat cetățenii la alegerile și referendumul din 26 mai 2019 „să spună – DA, cu demnitate și adevăr!”.
Familia prezidenţială – la Marșul pentru susținerea familiei tradiționale
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu familia, a participat la Marșul pentru susținerea familiei tradiționale, organizat de Mitropolia Moldovei, la Chișinău.
Propunerea deputaţilor ACUM
Cei 26 de deputați aleși ai Blocului Politic ACUM au propus fracțiunii PSRM convocarea, pe 21-22 mai 2019, a sesiunii speciale a Parlamentului Republicii Moldova, în vederea alegerii conducerii Parlamentului și votării inițiativelor legislative antioligarhice. În replică, PSRM a declarat că Parlamentul ar trebui convocat atunci când va apărea o posibilitate reală de a crea o majoritate parlamentară stabilă.
Almanah Politic – 2019







