[ X ]
Exclusiv3 Mai 2020 08:00

Proiectul „Politicienii Zilei”: Dumitru Moțpan și Gheorghe Popa

TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din Republica Moldova – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicienii: Dumitru Moțpan și Gheorghe Popa.

Dumitru Moțpan s-a născut pe data de 3 mai 1940, în satul Seliște, raionul Nisporeni. A lucrat ca inginer mecanic, apoi, timp de câțiva ani – ca președinte de colhoz, iar ulterior – în organele locale de partid. În 1990 devine deputat, iar pe data de 19 octombrie 1991, când este constituit Partidul Democrat Agrar din Moldova, este ales Preşedinte al acestuia. Până în 1991 a fost membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În alegerile din 1994 PDAM obţine majoritatea parlamentară, iar după ce Preşedintele Parlamentului, Petru Lucinschi, este ales Preşedinte al Republicii Moldova, Dumitru Moţpan este ales Preşedinte al Parlamentului (6 martie 1997) cu 55 voturi dintr-un număr de 101. A exercitat această funcţie până după alegerile parlamentare din martie 1998 (în care PDAM nu a trecut pragul electoral), după care s-a retras din politică. A votat Declarația de Independență.

Gheorghe Popa s-a născut pe data de 3 mai 1956, în satul Năpădeni, raionul Ungheni. Între anii 2001-2009 și 2010-2014 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. De profesie este inginer-economist. Membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.

Andriana Cheptine 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...