TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 23 aprilie 2019.
Doi noi consilieri municipali
Comisia Electorală Centrală a atribuit mandatele a doi noi consilieri municipali în Chişinău – Pavel Movilă și Valentin Ciornîi, de pe lista PSRM.
Adresarea Preşedinţiei
Președinția s-a adresat la Curtea Constituțională, pentru a i se comunica dacă avea dreptul Președintele Republicii Moldova să înainteze un candidat la funcția de Prim-ministru în situaţia în care încă nu fuseseră constituite organele de lucru ale Parlamentului.
Invitaţia Blocului ACUM
Blocul politic ACUM a invitat deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova la Parlament, a doua zi, „pentru a discuta agenda comună antioligarhică și socială”. PSRM a remarcat „tonalitatea mai puțin categorică a mesajelor celor de la ACUM, ceea ce putea crea, pe viitor, premise de discuții pe marginea depășirii crizei politice create”.
Noul preşedinte al raionului Orhei
Consilierii raionului Orhei, în cadrul unei ședințe extraordinare, au aprobat cererea de demisie a lui Tudor Golub din funcția de președinte al raionului. Totodată, consilierii raionali au înaintat la funcția de președinte al raionului candidatura lui Ion Frunze, acesta fiind ales cu 23 voturi.
Audienţele Zinaidei Greceanîi
Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, a desfășurat audienţa cetățenilor în orașul Lipcani, raionul Briceni, privind problemele personale ale acestora, dar şi audiența cetățenilor din orașul Briceni.
Oaspeţi la Preşedinţie
Circa 40 de familii social-vulnerabile cu mulți copii din mai multe raioane ale țării au vizitat sediul Președinției Republicii Moldova, fiind întâmpinaţi de Preşedintele Igor Dodon.
Demersul deputaţilor din Blocul ACUM
Mai mulți deputați ai Blocului ACUM au depus un demers adresat Ministrului Justiției și directorului Penitenciarului Nr.13 din Chișinău, prin care solicitau o întrevedere cu activistul Platformei Demnitate şi Adevăr, Gheorghe Petic.
Almanah Politic – 2019







