TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din Republica Moldova – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicienii: Ghenadie Ciobanu, Sergiu Palihovici, Sergiu Fandofan, Eugeniu Nichiforciuc și Ala Ursul.
Ghenadie Ciobanu s-a născut pe data de 6 aprilie 1957, în satul Brătușeni, raionul Edineț. De profesie este compozitor, pianist, pedagog, manager, specialist în relații internaționale, maestru în artă. A fost ministru al Culturii al Republicii Moldova în perioada 24 ianuarie 1997 – 19 aprilie 2001, în patru guverne consecutiv. A fost şi deputat în Parlamentul Republicii Moldova în fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova, între 2010 și 2014.
Sergiu Palihovici s-a născut pe data de 6 aprilie 1971, în satul Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești. În 2009 a devenit șef al Oficiului teritorial Chișinău a Cancelariei de Stat, în 2011 – consilier municipal în Consiliul Municipal Chișinău. În perioada 2014-2015 a fost Secretar general adjunct al Guvernului. Între 18 februarie și 30 iulie 2015 a îndeplinit funcția de ministru al Mediului al Republicii Moldova. La 5 august 2015 a fost numit în funcția de Secretar general al Guvernului Republicii Moldova, pe care a deținut-o până pe data de 20 ianuarie 2016.
Sergiu Fandofan s-a născut pe data de 6 aprilie 1938. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 264, raionul Ocnița. A votat Declarația de Independență. A decedat la 10.12.2005.
Eugeniu Nichiforciuc s-a născut pe data de 6 aprilie 1984, în orașul Chișinău. Din anul 2015 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. De profesie este manager, medic. Membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat din Moldova.
Ala Ursul s-a născut pe data de 6 aprilie 1961, în satul Scorțeni, raionul Telenești. Între anii 2002 și 2009 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. De profesie este tehnician-tehnolog, psiholog. Membru al fracțiunii Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
Andriana Cheptine







