TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 5 aprilie 2019.
Tur ghidat la sediul Președinției
Un tur ghidat la sediul Președinției a fost organizat, la inițiativa șefului statului, pentru reprezentanții instituțiilor mass-media, care au avut posibilitatea de a vedea clădirea renovată, ce fusese devastată în timpul protestelor din 7 aprilie 2009.
Medici distinşi cu Diploma de Onoare a Guvernului
15 angajați din sistemul de sistemul medical au fost distinși cu cea mai înaltă distincție a Executivului – Diploma de Onoare a Guvernului, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, marcată la 7 aprilie. Prim-ministrul Pavel Filip a exprimat recunoștință angajaților din sistemul de sănătate pentru profesionalism și devotament.
Ion Leucă a demisionat
Consiliul Raional Glodeni a acceptat cererea de demisie a Președintelui raionului, Ion Leucă, ales deputat din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM) pe circumscripția uninominală nr. 5 Glodeni-Rîșcani.
Crearea Blocului „UNIREA”
Trei partide unioniste (Partidul Național Liberal, Partidul Democrația Acasă şi Partidul Liberal Reformator), alături de trei organizații civice (Asociația obștească „Unirea – ODIP”, Blocul Unității Naționale (BUN) și Asociația obștească „Tinerii Moldovei”), au anunțat despre crearea Blocului „UNIREA”, ce urma să pună bazele unui viitor bloc electoral.
Conferinţa Blocului ACUM
Deputații Blocului politic „ACUM Platforma DA și PAS”, în cadrul unei conferinţe de presă, au condamnat încercările industriei de tutun de a spori accesibilitatea țigărilor pentru copii și adolescenți, făcând referire la o sesizare depusă la Curtea Constituțională, prin care se solicită abrogarea prevederilor care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019 şi care interziceau comercializarea produselor de tutun de către unitățile comerciale, care au o suprafață mai mică de 20 m.p., din apropierea instituțiilor de învățământ și a instituțiilor medicale.
Conferinţa de bilanţ a proiectului „Dialoguri Transnistrene”
La Chișinău a avut loc Conferința de bilanț a proiectului „Dialoguri Transnistrene” – platformă de discuții relansată, după 10 ani, de către Institutul pentru Inițiative Strategice.
Şedinţă de judecată în dosarul lui Chiril Lucinschi
O nouă şedinţă de judecată în dosarul ex-deputatului Chiril Lucinschi a avut loc la Curtea de Apel Chişinău.
Întrevederea Preşedintelui cu Patriarhul Kirill
Preşedintele Igor Dodon s-a întâlnit, la Moscova, cu Patriarhul Kirill, care „l-a binecuvântat pentru fapte nobile”.
Dosarul Filat – reluat
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a reluat dosarul ex-Premierului Vlad Filat, după ce Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de către avocații fostului Premier. Vlad Filat a lipsit de la ședință, invocând probleme de sănătate.
Demisia lui Alexandru Botnari
Alexandru Botnari a demisionat din funcția de primar de Hâncești, preferând, în continuare, să rămână deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Petru Frunze a ales mandatul de deputat
Primarul satului Puhoi din raionul Ialoveni, Petru Frunze și-a prezentat demisia, fiind vorba de incompatibilitatea cu funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Almanah Politic – 2019







