Deputata din fracțiunea „PAS, Blocul ACUM”, Doina Gherman, președinte al Comisiei drepturile omului și relații interetnice, a venit cu o solicitare către Premierul Ion Chicu, președintele Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), informează TRIBUNA.
„Toți cetățenii Republicii Moldova merită respectul și grija statului. În urma mai multor plângeri ale concetățenilor din diasporă, adresez astăzi o solicitare către Ion Chicu, președintele Comisiei pentru Situații Excepționale, cerându-i să trateze în mod egal cetățenii acestei țări, deoarece toți suntem egali în fața legii. Prin urmare, toate persoanele care intenționează să intre în țară pe cale aeriană, trebuie să aibă posibilitatea să achite prima de asigurare obligatorie de asistență medicală la fel ca și cei care intră în țară cu mașina sau cu autocarul – în termen de 72 de ore și cu completarea Declarației pe propria răspundere. Deci, modul de traversare a frontierei de stat nu trebuie să fie motiv de discriminare, or nu există nici un argument pentru aplicarea unui tratament diferențiat și disproporționat în acest caz. Ținând cont de circumstanțele complicate în care se află conaționalii noștri de peste hotare, insist ca această sesizare să fie examinată în regim de urgenţă cu aplicarea modificărilor solicitate. Toţi ne naștem liberi şi egali în demnitate şi în drepturi!”, a scris Gherman, pe o rețea de socializare.
Andriana Cheptine









