[ X ]
Breaking news27 Martie 2020 11:15

Deputat: „Suntem aleșii poporului, zilnic avem sute de apeluri de la cetățeni și suntem OBLIGAȚI să muncim în acea perioadă grea”

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, anunță despre depunerea unui demers privind convocarea Biroului Permanent al Parlamentului, în vederea reluării activității ședințelor comisiilor permanente, cât și a ședințelor plenare.

„Cerințele populației față de deputați sunt mai mari în comparație cu ceilalți demnitari de stat. Suntem aleșii poporului, zilnic avem sute de apeluri de la cetățeni și suntem OBLIGAȚI să muncim în acea perioadă grea. Desigur, cu aplicarea maximală a tuturor măsurilor de protecție”, a declarat Slusari.

„Am depus la secretariat un demers, semnat reglementar de 1/3 din membrii Biroului Permanent cu solicitarea convocării Biroului, la care propunem să decidem reluarea ședințelor comisiilor permanente și să discutăm când și cum să organizăm următoarea ședința plenară”, a conchis politicianul.

Mihaela Conovali

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...