[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important23 Martie 2020 17:00

„AVERE și interese personale la VEDERE!”: Iată câte persoane au depus, până la moment, declarațiile!

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că, aproximativ 47 000 de persoane și-au depus până la moment declarațiile de avere și interese personale pentru anul 2019, ceea ce constituie circa 70% din numărul total al subiecților declarării, informează TRIBUNA.

Astfel, ANI reamintește că termenul-limită de depunere a declarațiilor anuale de avere și interese personale este 31 martie.

„Pentru a se asigura că depun declarația corect, persoanele pot consulta pagina oficială a Autorității, unde vor găsi, Regulamentul privind modul de completare a declarației de avere și interese personale (DAIP)  în formă electronică, Ghidul 2 – pentru subiecții declarării privind depunerea on-line a DAIP, dar și contactele telefonice ale angajaților ANI (022 820 619; 022 820 616; 022 820 607; 022 820 622; 022 820 631; 022 820 620; 022 820 603), dispuși să ofere consultanță. În acest context, subiecții declarării sunt informați că pot depune declarații la orice oră, nu doar în decursul programului de muncă (8:00 – 17:00)”, se spune într-un comunicat de presă.

Potrivit ANI, experiența anilor trecuți arată că majoritatea subiecților declarării amână momentul depunerii declarației pentru ultimele zile înainte de 31 martie, fapt care poate supraîncărca sistemul „E-Integritate” și, respectiv, poate crea probleme suplimentare declaranților.

„Din aceste considerente, Autoritatea recomandă declaranților, în cazul în care există posibilitatea, să completeze declarația inclusiv în zilele de repaus, dar și în afara orelor lucrătoare”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...