În cadrul unui interviu pentru „Moldstreet”, Vadim Ceban, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz”, a fost întrebat despre principalele rezultate înregistrate timp de jumătate de an de când e în funcţie
„Este prematur să ne lăudăm cu rezultatele obținute, chiar dacă acestea sunt foarte vizibile. Treptat am implementat noul sistem de management în cadrul întreprinderilor de furnizare, distribuție și de transport de gaze naturale. Exigențele au devenit onestitatea, profesionalismul, lucrul în echipă, transparența și serviciul public calitativ. Am înlăturat mai multe scheme generatoare de cheltuieli nejustificate. Astfel, unii conducători s-au conformat noilor cerințe, alții și-au dat demisia sau chiar au fost concediați”, a declarat el.
Vadim Ceban a spus că, totodată, a fost înăsprit managementul financiar atât în cadrul SA „Moldovagaz”, cât și în cadrul întreprinderilor afiliate”, dar şi a fost pusă baza gestionării eficiente a resurselor financiare, precum și a întregului proces de furnizarea gazelor naturale.
„Am reziliat contractele de prestări servicii nejustificate, printre care cele juridice, de consultanță, asigurare, citire a contoarelor și altele. Sunt reexaminate toate procedurile de achiziții de bunuri, lucrări și servicii, cu sarcina ca acest proces să fie transparent și eficient, cu excluderea tuturor schemelor obscure posibile. Un alt obiectiv realizat este reducerea pierderilor de gaze naturale în rețea. Drept consecința până la finele anului 2019 am obținut reducerea cheltuielilor în proporție de circa 100 milioane lei”, a declarat Preşedintele Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz”.
Potrivit spuselor sale, anume aceste rezerve și oportunități interne au oferit posibilitatea să se asigure pe deplin plata curentă pentru gazele naturale procurate și să se mențină pe perioada rece a anului tarifele pentru consumatorii finali, fără că acestea sa fie majorate.
Cristina Pendea
foto: Andrei Mardari







