TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din Republica Moldova – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicienii: Loretta Handrabura, Raisa Apolschii, Oleg Bodrug, Anatolie Lisețchi și Ion Rusu.
Loretta Handrabura s-a născut pe data de 23 februarie 1970, în satul Baraboi, raionul Dondușeni. Începând cu anul 1992 devine asistentă în cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, iar din anul 2003 este conferențiară la catedra literatura română și comparată. În politică s-a implicat în anul 1992, devenind membră a Partidului Social Democrat, unde a deținut funcțiile de președintă a organizației de femei, dar și de vicepreședintă pe probleme sociale. În anul 2007 a fost aleasă, pe listele acestui partid, în Consiliul Municipal Chișinău. În anul 2009 a părăsit Partidul Social Democrat și a devenit membră a Partidului Liberal Democrat din Moldova. La 20 noiembrie 2009 a fost numită vice-ministru al Educației, funcție pe care a deținut-o până pe 30 iulie 2015, când a fost numită ministru al Tineretului și Sportului al Republicii Moldova în Guvernul Streleț. A exercitat această funcţie până pe data de 20 ianuarie 2016.
Raisa Apolschii s-a născut pe data de 23 februarie 1964, în orașul Chișinău. Din 2010 până în decembrie 2018 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. De profesie este jurist. A fost Președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități. Membru al fracțiunii Partidului Democrat din Moldova.
Oleg Bodrug s-a născut pe data de 23 februarie 1965, în orașul Chișinău. Între anii 2009 și 2014 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. De profesie este fizician. A fost membru al Comisiei economie, buget și finanțe, iar din 2013 până în 2014 – vicepreședinte al Parlamentului. Membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal până în 2013, ulterior – membru al grupului parlamentar al liberal-reformatorilor.
Anatolie Lisețchi s-a născut pe data de 23 februarie 1930. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 10, municipiul Chișinău. A fost membru al Comisiei pentru drepturile omului și relații naționale. A votat Declarația de Independență. A decedat la 07.06.1993.
Ion Rusu s-a născut pe data de 23 februarie 1942. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 15, municipiul Chișinău. A votat Declarația de Independență.
Andriana Cheptine







