TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din Republica Moldova – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicienii: Igor Dodon, Antonina Baldovici și Anatol Țurcanu.
Igor Dodon s-a născut la data de 18 februarie 1975, în satul Sadova, în raionul Călărași. A absolvit Facultatea de Economie din cadrul Universității Agrare de Stat din Moldova(1997) și apoi Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova(1998). Ulterior, a absolvit Facultatea de Drept în Economie din cadrul Institutului Internațional de Management. A obținut titlul științific de doctor în științe economice la Academia de Studii Economice din Moldova, Catedra Bănci și Burse de Valori. După absolvirea instituțiilor de învățământ, din 1997 până în 2001 Igor Dodon a activat la Bursa de Valori a Moldovei. În perioada noiembrie 2001 – mai 2005, a exercitat funcția de președinte și membru al Consiliului de directori al Depozitarului Național de Valori Mobiliare al Moldovei SA. În perioada septembrie 2002 – mai 2005 a activat în funcția de președinte al Bursei Universale de Mărfuri a Moldovei. În mai 2005, Igor Dodon este numit în funcția de vice-ministru al Economiei și Comerțului a Republicii Moldova. În septembrie 2006, este numit în funcția de ministru al Economiei și Comerțului. Din martie 2008 este și prim-vicepremier în Guvernul Republicii Moldova. Din 2009 este deputat în Parlament. Din 2011 până în 2016 a fost Preşedinte al PSRM. Pe data de 13 noiembrie 2016 a fost ales Preşedinte al RM, cu peste 52% din voturile cetăţenilor care au participat la votare.
Antonina Baldovici s-a născut pe data de 18 februarie 1937, în cătunul Rotari, raionul Camenca. Între anii 2001 și 2005 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. De profesie este bibliotecar-bibliograf de calificare superioară. A fost membru al Comisiei pentru protecție socială, sănătate și familie. Membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
Anatol Țurcanu s-a născut pe data de 18 februarie 1947. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 261, raionul Anenii Noi. A fost membru al Comisiei pentru politică externă. A votat Declarația de Independență.
Andriana Cheptine







