[ X ]
[ X ]
Important14 Februarie 2020 06:30

Eugen Coștei a vorbit despre primele sale acţiuni în funcția de director al Autorităţii Aeronautice Civile

În cadrul unui interviu acordat pentru „Almanah Politic – 2019”, Directorul Autorităţii Aeronautice Civile, Eugen Coştei, a fost întrebat: „Ce v-a determinat să candidaţi pentru funcţia de Director al AAC?”.

„De ani buni aviaţia civilă îmi este foarte aproape. Experienţa relevantă de peste 20 de ani în domeniu, timp în care am deţinut consecutiv mai multe funcţii importante cu caracter decizional la nivel naţional şi internaţional, m-a determinat să aplic pentru această funcţie, poziţionându-mă ca un candidat dezirabil, cu încredere că experienţa şi cunoştinţele mele acumulate vor reprezenta un plus de valoare pentru întărirea capacităţilor funcţionale ale Autorităţii Aeronautice Civile”, a precizat el.

Fiind întrebat care au fost primele sale acţiuni în noua funcţie, Eugen Coştei a menționat că experienţa din industria aeronautică i-a permis să treacă mai uşor peste procesul de adaptare. „În acest fel, am avut oportunitatea de a continua toate lucrurile bune deja lansate, dar cu o dinamică accelerată, luând în considerare obiectivele clare stabilite în acest domeniu, cum ar fi asigurarea corespunderii cerinţelor internaţionale de siguranţă a aviaţiei şi securitate aeronautică, îmbunătăţirea cadrului normativ şi stabilirea unei colaborări eficiente cu operatorii aerieni, în scopul fortificării capacităţilor funcţionale ale sistemului de supraveghere a siguranţei aviaţiei în Republica Moldova”, a mai spus Coștei.

Notă: Varianta integrală a interviului în limba română o puteți citi AICI.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce evenimente ar putea marca anul politic 2020?

    View Results

    Loading ... Loading ...